Un star din naționala Angliei e în mijlocul unui scandal uriaș! Și-a înșelat soția, apoi a amenințat-o pe amantă să șteargă mesajele: „Știu unde locuiești!”. I-a cumpărat tăcerea cu 20.000 de lire sterline

Un star din nationala Angliei e in mijlocul unui scandal urias! Si-a inselat sotia, apoi a amenintat-o pe amanta sa stearga mesajele: „Stiu unde locuiesti!”. I-a cumparat tacerea cu 20.000 de lire sterline
Vezi galeria foto - 4 poze

Presa de tip tabloid din Marea Britanie a scos la suprafață un nou scandal uriaș, după ce un star din naționala Angliei și-ar fi înșelat soția, apoi ar fi amenințat-o pe amantă.

Amanta unui fotbalist din naționala Angliei, forțată să semneze un acord de confidențialitate. A primit la schimb 20.000 de lire sterline și mai multe amenințări

Sâmbătă seara, 1 aprilie, presa din Marea Britanie a dezvăluit un caz șocant, care are în prim-plan un star cu meciuri jucate în naționala de fotbal a Angliei. Identitatea fotbalistului nu a putut fi dezvăluită, deoarece la mijloc se află un acord de confidențialitate semnat, însă jurnaliștii de la The Sun au oferit restul detaliilor din acest caz.

Un jucător consacrat, care evoluează în Premier League, dar și în naționala Angliei, și-ar fi înșelat soția în repetate rânduri din 2019 și până în prezent. Fotbalistul a avut o amantă în tot acest timp, iar la un moment dat s-a temut că ar putea fi deconspirat. În acest context, el a pus presiune pe femeia respectivă și chiar a amenințat-o să semneze un acord de confidențialitate. În prima fază, femeia a refuzat să își pună semnătura pe respectivul acord, dar în cele din urmă a cedat presiunilor și i-a făcut pe plac fotbalistului. La schimb, ea s-a ales și cu un cec de 20.000 de lire sterline. Potrivit The Sun, amanta fotbalistului susține că a fost amenințată și din această cauză a acceptat să semneze acordul de confidențialitate.

„Știu unde locuiești!”, iar fi transmis bărbatul prin intermediul unui mesaj.

În urma acordului de confidențialitate pe care l-a semnat, femeia respectivă a fost obligată să șteargă din telefon mai multe mesaje și imagini care îl puteau compromite pe fotbalist.

Cazul a ajuns în atenția organizației Drepturile Femeilor

Scandalul a fost comentat pentru The Sun de Teresa Parker, șefa de comunicare a organizației Drepturile Femeilor, care solicită interzicerea acordurilor pentru confidențialitate pe viitor:

„Este îngrozitor pentru o femeie să se confrunte cu un comportament amenințător din partea unui jucător de fotbal, prin care se simte constrânsă să semneze un acord de confidențialitate și să șteargă fotografii și mesaje.

Desfășurăm o companie – Alianța Fotbalistică Împotriva Violenței Domestice – care încearcă să promoveze relații sănătoase, în detrimentul fotbaliștilor care folosesc puterea financiară și statutul pe care îl au pentru a intimida legal femeile, ceea ce este abuziv. Trebuie să ne ridicăm împotriva unui astfel de comportament. Este inacceptabil”, a transamis Teresa Parker, potrivit The Sun.

Practica folosită de fotbaliști, care oferă sume de bani în schimbul unor acorduri de confidențialitate, nu este tocmai nouă. Inclusiv Cristiano Ronaldo i-ar fi oferit, în trecut, 350.000 de euro lui Kathryn Mayorga, o femeie care ulterior l-a acuzat de viol. În cele din urmă, portughezul a câștigat procesul și a fost declarat nevinovat.

Publicat: 02 04. 2023, 15:26