Radu Drăguşin a primit vestea pe care o aştepta de când a refuzat-o pe Bayern Munchen! E şansa pe care nu are voie să o rateze

Radu Drăgușin a primit vestea pe care o aștepta chiar din momentul în care a decis să o refuze pe Bayern Munchen. Fundașul român are o șansă nesperată și ar putea fi titular în următorul meci al lui Tottenham, cel cu Fulham.

Drăgușin a evoluat aproximativ 50 de minute în partida pe care Tottenham a câștigat-o în fața celor de la Aston Villa, scor 4-0.

Radu Drăguşin a primit vestea pe care o aştepta de când a refuzat-o pe Bayern Munchen

Radu Drăgușin a primit o veste extrem de bună din partea antrenorului Ange Postecoglou. Fundașul român ar putea fi prezent pe teren în weekend, în partida pe care Tottenham o va disputa cu cei de la Fulham.

Tehnicianul celor de la Spurs a anunțat că este puțin probabil ca Micky van de Ven să fie apt pentru meciul de la finalul săptămânii. Astfel, principala opțiune în apărarea echipei, lângă Cristian Romero, rămâne Radu Drăgușin.

„Așteptăm să mai primim informații. E puțin probabil să joace în weekend, dar nu credem că este o problemă majoră. Probabil vom mai primi informații până la finalul săptămâni, însă e puțin probabil să joace contra lui Fulham. Sperăm să nu lipsească mult după pauza internațională”, a declarat Ange Postecoglou, conform Sky Sports.

Radu Drăgușin, prestație solidă cu Aston Villa

Radu Drăgușin a primit o șansă extrem de bună de a demonstra că merită un loc de titular în echipa lui Ange Postecoglou, în ultima etapă din Premier League, când a fost introdus în teren după accidentarea lui Micky van de Ven. Astfel, românul a evoluat timp de aproximativ 50 de minute și a făcut un joc bun. Fundașul naționalei României a reușit să blocheze mai multe atacuri ale adversarilor prin intercepțiile sale și a oferit mai multe pase bune coechipierilor.

Astfel, având în vedere că Micky van de Ven nu este încă apt de joc, este foarte probabil ca Radu Drăgușin să fie folosit ca titular în partida cu Fulham.

Drăgușin a oferit mai multe declarații după meciul cu Aston Villa, vorbind și despre modul în care s-a adaptat la Tottenham.

„Sunt foarte fericit că am câştigat aici. Era foarte important pentru noi să luăm cele 3 puncte aici. Ei au jucat foarte bine, dar au luat acel cartonaş roşu şi asta a fost o mare problemă pentru ei. Nu au mai putut să ne pună nicio problemă apoi, iar noi am dominat.

Eu m-am simţit foarte bine, mi-a fost dor să joc. Abia aştept următoarele meciuri. Am avut un ritm foarte bun şi sper să mai joc de acum înainte multe meciuri. Suntem pe drumul nostru. Vrem să jucăm un fotbal foarte bun. Oamenii de la club m-au primit foarte bine şi pot spune că deja mă simt ca acasă”, a spus Radu Drăgușin, la finalul meciului cu Aston Villa.

Publicat: 13 03. 2024, 21:48