Ofertă de 5,1 miliarde de euro pentru echipa lui Radu Drăgușin. Răspunsul acționarilor lui Tottenham a venit imediat
Pe adresa echipei lui Radu Drăgușin a venit o oferă de 5,1 miliarde de euro, iar acționarii lui Tottenham au dat răspunsul imediat.
Olficialii lui Tottenham nu au stat pe gânduri și au respins oferta de preluare a grupării de către fostul DJ Earick, în valoare de 4,5 miliarde de lire sterline, circa 5,15 miliarde de euro.
Cum au reacționat acționarii lui Tottenham la oferta de 5,1 miliarde de euro
Concernul american în domeniul tehnologiei Brooklyn Earick vrea să cumpere clubul englez Tottenham, la care este legitimat și internaționalul român Radu Drăgușin. Oficialii grupării engleze au refuzat oferta, dar au lăsat deschisă ușa pentru ca fostul DJ să își revizuiască intențiile, iar tranzacția să fie făcută, eventual, pentru o sumă mai mare.
Earick, în vârstă de 41 de ani, conduce un consorțiu format din 12 investitori americani, inclusiv proprietari de NFL și NBA. Aceștia sunt dornici să cumpere ENIC Group, compania de investiții condusă de Joe Lewis și care deține 86,58 % din acțiunile lui Tottenham.
Planul americanului, „Tottenham 3.0”, prevede o plată inițială de 3,3 miliarde de lire sterline pentru club (3,78 miliarde de euro), plus încă 1,2 miliarde de lire sterline alocate pentru un „buget pentru jucători” destinat recrutării, salariilor și comisioanelor agenților (1,37 miliarde euro).
Earick și colegii lui cred că au platforma necesară pentru a transforma Tottenham într-o putere globală cu ajutorul planurilor lor de cheltuieli. Vestea i-a încântat pe mulți fani ai echipei londoneze, care de-a lungul timpului au cerut proprietari dispuși să înfrunte giganții din Premier League.
Răspunsul lui Tottenham a venit prin intermediul unei declarații publice
Surse din interiorul clubului spun că Earick a avut o serie de întâlniri cu conducerea clubului, inițial cu fostul președinte Daniel Levy și consilierul juridic șef al clubului, Katie Reid. Aceste discuții s-au intensificat în ultimele 3 săptămâni, prin contact direct cu familia Lewis, după plecarea forțată a lui Levy la începutul lunii septembrie.
În acest sens, Earick, născut în Ohio, a postat pe contul său de Instagram o fotografie cu articolul de pe ultima pagină a ziarului The Sun, care a anunțat tranzacția, și comentariul: „O dimineață destul de liniștită până acum”. La scurt timp, cei de la Tottenham și-au făcut public răspunsul printr-o declarație oficială, confirmând că demersul fusese făcut.
„Consiliul de administrație de la Tottenham Hotspur Limited este la curent cu recentele speculații din presă și confirmă că acționarul său majoritar, ENIC Sports & Developments Holdings Ltd, a primit și a respins fără echivoc o declarație informală de interes în legătură cu o propunere de achiziționare a întregului capital social (…)”, a transmis un purtător de cuvânt al clubului.
Consiliul de administrație al clubului și ENIC reconfirmă că Tottenham Hotspur nu este de vânzare și că ENIC nu intenționează să își vândă participația la club, a mai precizat oficialul londonezilor.
Concernul american este obligat să-și anunțe intențiile, oficial, până cel târziu 24 octombrie
Acest lucru este în concordanță cu poziția adoptată de club la începutul lunii septembrie, când a respins ofertele PCP International Finance, fosta directoare executivă a lui Newcastle, Amanda Staveley, și Firehawk Holdings, cu sediul în Hong Kong. Însă declarația a lăsat ușa deschisă pentru Earick.
„În conformitate cu obligațiile prevăzute la Regula 2.6(a) din Codul Municipiului, Consorțiul este obligat, până cel târziu la ora 17:00 pe 24 octombrie 2025, fie să anunțe intenția fermă de a face o ofertă pentru Companie în conformitate cu Regula 2.7 din Codul Municipiului, fie să anunțe că nu intenționează să facă o ofertă pentru Companie, caz în care un astfel de anunț va fi tratat ca o declarație căreia i se aplică Regula 2.8 din Codul Municipiului.
Acest termen limită poate fi prelungit cu acordul Comisiei pentru Preluări și Fuziuni, în conformitate cu Regula 2.6(c) din Codul Municipiului”, au încheiat cei de la Tottenham.