Jurgen Klopp, anunț despre șansele de a deveni noul selecționer al Germaniei, după ce Joachim Low va pleca în vară

Tehnicianul german Jurgen Klopp și-a afirmat încă o dată dorința de a duce la bun sfârșit contractul pe care îl are cu Liverpool, valabil pâîn 2024.

El era favorit să îi succeadă actualului selecționer al naționalei Germaniei, după turneul final al EURO, din acest an.

Jurgen Klopp a dat o veste proastă fanilor germani și a anunțat că intenționează să îți ducă la bun sfârșit contractul valabil până în 2024 pe care îl are cu cei de la Liverpool.

Jurgen Klopp respinge categoric varianta de a deveni selecționer al Germaniei, după plecarea lui Joachim Low: „Vreau să rămân la Liverpool”

Actualul selecționer Joachim Low a anunțat că va pleca de la națională după turneul final al Campionatului European din această vară.

Proprietarii grupării de pe Anfield, Fenway Sports Group, au declarat că neamțul Klopp are parte de toată susținerea lor, în ciuda faptului că Liverpool se află într-o criză acută de formă și va termina acest sezon, cel mai probabil, în afara Top 4 în Premier League.

„Dacă mă întrebați dacă sunt disponibil pentru postul de selecționer al naționalei Germaniei cu începere din această vară, răspunsul meu este nu”, a declarat sincer Jurgen Klopp. Apoi, el a adăugat „Low a făcut o treabă incredibilă atât de mulți ani. Cred că este cel mai lung servant al acestui post și este, cu siguranță, unul dintre cei mai glorioși”.

Klopp a oferit și un indiciu cu privire la viitorul carierei sale de manager: „Mai am 3 ani de contract cu Liverpool și o să vedem ce va fi după ce se va încheia înțelegerea. Poate în viitor cine știe, dar acum nu”.

Conform celor de la Bild, Klopp ar fi tentat de naționala Germaniei pentru turneul final al Campionatului European din 2024, dar varianta cu el ca selecționer pentru Cupa Mondială din 2022 nu este agreată de managerul cormoranilor.

 

Publicat: 10 03. 2021, 19:13