Jack Grealish, prima reacție după ce a fost jefuit! Starul lui Manchester City, în stare de șoc: „Sunt devastat. Familia înseamnă totul pentru mine”

Manchester City, campioana Europei, a învins-o pe Everton, scor 3-1, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 19 din Premier League.

Jack Grealish, fotbalistul „cetățenilor”, a fost victima unui jaf chiar în timpul partidei disputate pe Goodison Park din Liverpool. Jucătorul campioanei Angliei a reacționat numaidecât când a auzit că i-a fost spartă casa.

Jack Grealish, prima reacție după ce a fost jefuit! Starul lui Manchester City, în stare de șoc: „Sunt devastat. Familia înseamnă totul pentru mine”

Casa lui Jack Grealish a fost spartă chiar în timp ce echipa englezului o spulbera pe Everton cu scorul de 3-1. Spre traumatizarea familiei jucătorului de la Manchester City, hoții au furat bijuterii și ceasuri în valoare de 1 milion de lire sterline în timp ce în clădire se aflau chiar rudele fotbalistului.

Grealish a vorbit despre cumplitul eveniment și a spus că este absolut devastat. Totuși, jucătorul lui Pep Guardiola e recunoscător că membri familiei sale au scăpat teferi și nevătămați în urma jafului.

„Nu pot să explic cât de devastat sunt după spargerea care a avut loc la mine acasă acum câteva zile.

Familia mea înseamnă totul pentru mine și nimic nu este mai important decât asigurarea siguranței lor. Aceasta a fost o experiență traumatizantă pentru noi toți, sunt atât de recunoscător că nimeni nu a fost rănit

Am avut atât de multe experiențe și realizări în ultimul an, dar ca să fiu sincer, cel mai bun an din cariera mea fotbalistică acum se simte ca ceva ce nu pot sărbători.

Oamenii care comit aceste crime teribile nu au nici o idee despre daunele pe care le provoacă vieților oamenilor. Sper că sunt găsiți și aduși în fața justiției, astfel încât nicio altă familie să nu treacă prin ceea ce am trecut noi.

Apreciez mesajele de la toată lumea și suportul oferit de prieteni, colegi și club. Într-o notă pozitivă, aș vrea să mulțumesc tuturor pentru suportul de-a lungul anului. Vă urez vouă și familiilor voastre un 2024 fericit!”, a scris Grealish pe Instagram.

Publicat: 01 01. 2024, 21:04
Actualizat: 01 01. 2024, 21:06