Declarație șocantă a lui Jurgen Klopp, care se zbate cu Liverpool în „mlaștina” de la mijlocul clasamentului din Anglia

Neamțul Jurgen Klopp a surprins pe toată lumea, după ce a declarat că „are energie pentru încă 10 ani ca manager al lui Liverpool”.

Jurgen Klopp nu a putut sărbători meciul său cu numărul 1000 ca manager, după ce Liverpool a remizat 0-0, acasă, cu Chelsea

Gluma sa spune totul despre moralul de fier al unuia dintre cei mai carismatici tehnicieni din fotbalul actual.

Partida de sâmbătă din Premier League a adus față în față două puteri ale Angliei, aflate într-o criză evidentă de formă, și a expus încă o dată slăbiciunile ofensive ale combatantelor.

Într-un interviu acordat BT Sport imediat după finalul meciului slab făcut de Liverpool și Chelsea, încheiat fără gol, tehnicianul „cormoranilor” a încercat să glumească misterios în legătură cu viitorul său pe Anfield:

„Nu am nicio problemă cu motivația mea. Semăn un pic cu Obelix, care a căzut în… Îi știți pe Asterix șI Obelix? Am destulă energie pentru încă 10 ani, dacă doriți să vă spun sincer!”

Pentru moment Liverpool ocupă un modest loc 9 în Premier League, cu doar 29 de puncte adunate în 19 etape.

Neamțul trebuie să regăsească urgent ingredientele pentru rețeta sa câștigătoare de la Liverpool, care nu a mai învins pe nimeni de trei meciuri încoace.

Publicat: 23 01. 2023, 20:07