A fost măcel pe Anfield! Liverpool, desființată de Nottingham Forest și Slot e pe făraș

SURSĂ: Profimediaimages 22.11.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

A fost măcel pe Anfield! Liverpool nu reușește să depășească perioada slabă pe care o traversează și a suferit o nouă înfrângere rușinoasă în Premier League, chiar în fața propriilor suporteri.

De data aceasta, „Cormoranii” au cedat pe propriul teren, scor 0-3, în fața celor de la Nottingham Forest, iar zilele lui Arne Slot pe banca tehnică a echipei par a fi numărate.

Liverpool, o nouă înfrângere rușinoasă

Liverpool nu se regăsește în acest sezon de Premier League. Echipa pregătită de Arne Slot a suferit o nouă înfrângere rușinoasă în campionat, de data aceasta chiar în fața propriilor suporteri. În etapa cu numărul 12, „Cormoranii” au primit vizita celor de la Nottingham Forest și își doreau să spele rușinea suferită în ultima etapă, în fața celor de la Manchester City, când au pierdut cu scorul de 3-0. Cu toate acestea, Liverpool le-a oferit fanilor un nou șoc: a cedat și în fața celor de la Nottingham Forest, cu același scor, 3-0. Astfel, viitorul lui Arne Slot pe banca gigantului din Premier League pare a fi tot mai incert, întrucât Liverpool are parte de un start de sezon mult sub nivelul așteptărilor.

După această înfrângere, Liverpool a ajuns pe poziția a 11-a a clasamentului, cu 18 puncte acumulate în 12 meciuri disputate. Lider în Premier League este Arsenal Londra, formație care are parte de un parcurs foarte bun, reușind să acumuleze 26 de puncte în 11 etape.

Ce a spus Arne Slot după înfrângerea rușinoasă suferită de Liverpool

„Cât de rea este situația este greu de măsurat, dar a fost foarte rău. Jucând acasă, pierzând cu 3-0, indiferent de echipa pe care o înfrunți, este un rezultat foarte, foarte prost. Vreau să subliniez că sunt responsabil pentru pierderile actuale: ești responsabil și atunci când câștigi, dar ești responsabil și atunci când pierzi. Nu pot niciodată să găsesc scuze pentru a ne permite să obținem rezultatele pe care le avem. Asta e departe de a fi bine și eu sunt responsabil pentru asta”, a spus Arne Slot, la finalul partidei, conform jurnaliștilor de la Independent.

Publicat: 22 11. 2025, 20:56