Anchetă la Real! Madrilenii vor să afle motivul gestului făcut de Di Maria în meciul cu Celta Vigo

Real Madrid a deschis o anchetă după gestul argentinianul Angel Di Maria, care și-a atins organele genitale în momentul în care a fost înlocuit și fluierat de fani, luni, la meciul cu echipa Celta Vigo, scor 3-0, informează AFP.

„Real a deschis o anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat”, susține site-ul clubului madrilen.

Di Maria a precizat că a făcut un gest normal și nu are nimic cu antrenorul Carlo Ancelotti sau cu publicul: „Am făcut un gest normal. Nu a avut legătură cu antrenorul sau publicul. Orice bărbat face asemenea gest. Îl facem des pe teren. Dacă sunt oameni care se simt jenați de gestul meu, le cer scuze, dar la TV acest gest a apărut o fracțiune de secundă. Nu este nimic. Nu e ca și cum l-aș fi făcut mult timp și special pentru cineva”, a declarat Di Maria.

Presa spaniolă a scris de mai multe săptămâni despre concurența dintre Gareth Bale și Di Maria, care și-a pierdut locul de titular de la sosirea starului galez.

Mediafax

Publicat: 08 01. 2014, 09:33
Actualizat: 08 01. 2014, 09:34