Alex McLeish va antrena echipa RC Genk

Alex McLeish, fost selecționer al echipei Scoției și fost antrenor la Glasgow Rangers sau Aston Villa, va pregăti echipa RC Genk pentru doi ani, a anunțat, vineri, clubul belgian, citat de AFP.

McLeish, 55 de ani, era fără echipă după ce a plecat de la Nottingham Forest în luna februarie.

RC Genk, campioana Belgiei în 2011 și câștigătoarea Cupei în 2013, l-a demis pe antrenorul Emilio Ferrera, după prima etapă, când echipa a fost învinsă, scor 3-1.

McLeish a câștigat două titluri de campion al Scoției cu Glasgow Rangers și Cupa Ligii Angliei cu Birmingham City (2011).

Mediafax

Publicat: 23 08. 2014, 12:12
Actualizat: 23 08. 2014, 12:13