Alarmă la Barcelona!** Proiectul ‘Roura’ a eșuat, Rosell vrea să schimbe antrenorul ACUM! Cine vine să o salveze pe Barça

Înfrângerea cu AC Milan, din Liga Campionilor, eliminarea din Cupa Spaniei, în fața Realului, și ultimul meci pierdut de catalani în fața rivalei de moarte în campionat au învolburat serios apele la Barcelona și tot mai multe voci susțin că „interimarul” Jordi Roura nu poate face față ca antrenor principal, într-un vestiar plin de vedete.

În aceste condiții, șefii Barcelonei par deciși să mute imediat, iar racoblaugrana.com anunță că Sandro Rosell s-a gândit deja la o soluție de avarie, cel puțin până în vară, când e preconizată revenirea lui Tito Vilanova. Tehnicianul Barcelonei e în prezent la New York, pentru tratament după ce i-a fost extirmată o nouă tumoare, iar sursa citată anumță că Rosell ar dori să-i ofere echipa lui Carles Rexach.

Fost mare jucător al Barcelonei, Rexach a avut o relație cu gruparea catalană pentru aproape 40 de ani, ultima dată fiind antrenor principal al echipei în sezonul 2001-2002.

Racoblaugrana anunță că surse apropiate conducerii Barcelonei susțin că Rexach va fi contactat în zilele următoare și doar dacă acesta va refuza oferta vor fi luate în calcul și alte variante. A fost luată în calcul și o variantă în care Roura să fie ajutat de Andoni Zubizaretta (în prezent director sportiv), dar jurnaliștii spanioli susțin că venirea lui Rexach va deveni aproape sigură, dacă Barcelona va fi eliminată de Milan din Liga Campinilor.

Carles Rexach a jucat 328 de partide în Primera Division pentru Barcelona, în perioada 1967-1981 și a lucrat în cadrul clubului în perioada 1982-2002.

Publicat: 04 03. 2013, 16:44
Actualizat: 04 03. 2013, 16:54