„Aguero va deveni cel mai mare jucător al lumii”

Atacantul celor de la Atletico Madrid, Sergio Aguero, a impresionat iar în ultima etapă din Primera Division, când a înscris un gol și a dat o pasă decisivă în partida câștigată cu 4-0 în fața celor de la Recreativo Huelva. Președintele grupării madrilene, Enrique Cerezo, nu a scăpat ocazia și l-a ridicat în slăvi pe noua speranță a fotbalului argentinian, despre care a spus că va ajunge cel mai mare fotbalist al lumii. Oficialul își pune toate speranțele în Aguero, care în viziunea sa este omul care poate aduce un nou titlu de campioană în grădina celor de la Atletico.

"Am spus întotdeauna că Aguero va fi cel mai bun fotbalist al lumii. Am spus asta de acum doi ani și insist să cred că așa va fi. Este un jucător care atunci când are mingea la picior, te gândești că se va întâmpla ceva special. Dacă marchează la fel de mult în continuare s-ar putea ca până la finalul campionatului să aducem titlul pe ‘Calderon’ ", a spus oficialul madrilen.

După trei etape scurse din Primera, Atletico ocupă poziția a cincea cu un total de șase puncte acumulate până acum.

The Sun: "Robinho și-a impresionat coechipierii de la Manchester City"

Marca: "Robben mai dorește un jucător de bandă la Real Madrid"

AS : "Aguero este golgheterul ‘nebun’ de la Atletico Madrid"

Gazzeta dello Sport: "Borriello încântat de jocul lui AC Milan"

Corriere dello Sport : "Moratti: ‘Juventus este principala rivală a lui Inter’"

O Jogo: "Nuno Gomes strălucește pentru Benfica"

Publicat: 23 09. 2008, 09:57
Actualizat: 23 09. 2008, 10:04