Adrian Porumboiu, scenariu surpriză după scandalul de la partida PSG – Istanbul BB. „Pur şi simplu l-a încurcat rău de tot pe Haţegan”

Adrian Porumboiu are un scenariu care va pune într-o altă lumină scandalul de la partida PSG – Istanbul BB. Fostul arbitru este convins că toată disputa a pornit de la asistentul Octavian Șovre, care ar fi avut probleme cu jucătorii turci și la o altă partidă din grupele Champions League.

Au trecut șase zile de la partida PSG-Istanbul BB, din etapa a 6-a a grupei G a Ligii Campionilor. Sebastian Colțescu a fost acuzat de rasism de jucătorii turci, după ce a spus „ăla negru”, în momentul în care îi cerea „centralului” Ovidiu Hațegan să dea un cartonaș galben unui persoane din staff-ul echipei vizitatoare. Jucătorii echipei din Turcia au făcut scandal, au ieșit de pe teren, iar partida a fost întreruptă și a continuat a doua zi cu o altă brogadă de arbitri.

Adrian Porumboiu are o altă versiune. „Episodul” de la Paris ar fi fost în fapt o continuare a unui povești începute la un alt meci. Partida Manchester United – Istanbul BB, din 24 noiembrie, a fost condusă tot de Ovidiu Hațegan, ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe. Al patrulea arbitru a fost Marius Avram.

„Răzbunarea se ştie a cui armă este”

Adrian Porumboiu susține că problemele au început la partida de la Manchester, unde jucătorii formației din Turcia i-ar fi înjurat pe arbitri români. Fostul arbitrul îl consideră responsabil de acest incident pe asistenul Octavian Șovre.

„Foarte puţini ştiu, aceeaşi brigadă, dar nu cu Colţescu al patrulea oficial… A fost arbitrată la Manchester aceeaşi echipă din Turcia (n.r. – Istanbul Basaksehir) şi s-au întâmplat nişte dispute între banca de rezerve celor de la Istanbul şi Şovre, printre care şi unele jigniri aduse de către banca de rezervă.

Nu se face în treaba asta, el nu a uitat, şi când a venit prima dată să ridice braţul de pe bancă, şi-a amintit, că nu era mult de atunci şi a încurcat borcanele. Răzbunarea se ştie a cui armă este, mai ales la o competiţie de nivelul asta şi s-a răzbunat.

Haţegan i-a acordat mereu încredere şi pur şi simplu l-a încurcat rău de tot pe Haţegan, care a crezut în el necondiţionat. L-au înjurat pe Colțescu, toată lumea ştie, dar acolo el era aşa parcă picat. Dacă vedeţi e total absent. Dacă spunea da-l afară pe ăla, trebuia să şi spună pe cine domnul Şovre.

Şovre a aruncat treaba asta pentru că este orgolios. E treaba lui, l-a lăsat pe Coltescu singur în treaba asta. El trebuia să aibă caracter: «Da domnule, eu i-am spus să îl dea afară, s-a întâmplat asta!». Nu a mai judecat Haţegan să îl întrebe ce s-a întâmplat”, a spus Adrian Porumboiu la PRO X.

Publicat: 14 12. 2020, 16:48
Actualizat: 14 12. 2020, 19:32