Acord total pentru transferul lui Mahrez! Clubul uriaș din Anglia care plătește 68 de milioane de euro: vizita medicală, ultimul pas

Manchester City va plăti 68 de milioane de euro lui Leicester pentru a-l transfera pe Riyad Mahrez (27 de ani), iar jucătorul va efectua vizita medicală în următoarele două zile. Algerianul urmează să fie prezentat oficial în următoarele zile.

Conform Daily Mail, marele vis al lui Mahrez va deveni realitate în următoarele zile, când va semna cu Manchester City, la a treia tentativă de transfer. După două șanse ratate de a ajuge la „cetățeni”, în ultimele două perioade de transferuri, acum algerianul va face pasul spre lotul lui Pep Guardiola, întrucât toate părțile și-au dat acordrul.

Sursa citată susține că suma de transfer se ridică la 68 de milioane de euro, iar ultimele formalități sunt rezolvate în aceste clipe. Totuși, Leicester va încasa mai puțini bani față de luna ianuarie, atunci când cânducerea fostei campioane cerea 100 de milioane de euro.

Mijlocașul algerian va fi primul transfer al lui Manchester City, în această vară, după ce campioana Angliei l-a ratat pe Fred, care ar urma să ajungă la Manchester United.

 

Publicat: 09 07. 2018, 10:51
Actualizat: 09 07. 2018, 10:52