Acceptă oferta a doua oară! Griezmann a spus „DA” unui salariu de 16 milioane de euro pe an, mai mic decât are la Atletico

Antoine Griezmann (28 de ani) e gata să lase Atletico Madrid pentru Barcelona. Și nu oricum, ci pentru un salariu cu șapte milioane de euro mai mic.

Potrivit Mundo Deportivo, Griezmann le-a transmis șefilor de pe Camp Nou că regretă decizia luată vara trecută, când a refuzat transferul în ultimul moment, dar și că e gata să vină în vara lui 2019 alături de Leo Messi și Luis Suarez. Iar motivul ar fi reprezentat de eliminarea lui Atletico Madrid de către Juventus Torino în optimile de finală ale Ligii Campionilor, dar și șansele mici pe care clubul de pe Wanda Metropolitano le mai are la titlu. În condițiile în care a pierdut de două ori finala și nu o va putea juca în acest an chiar pe propriul stadion, atacantul francez consideră că trebuie să facă următorul pas, spre Barcelona, cu care crede că se poate apropia mai mult de marele trofeu.

În această vară, clauza de reziliere a lui Griezmann scade de la 200 la 120 de milioane de euro, iar ea face parte dintr-un contract pentru care șefii lui Atleti au făcut eforturi financiare deosebite. Anul trecut, l-au convins pe Griezmann să rămână la Madrid cu un salariu de 23 de milioane de euro, fără taxe. Acum, francezului e gata să accepte de la Barcelona unul de „doar” 16 milioane de euro.

Publicat: 28 03. 2019, 13:18
Actualizat: 28 03. 2019, 13:19