AC Milan continuă să transfere, chiar dacă a fost scoasă din cupele europene! Italienii s-au înțeles cu un fost fotbalist al Barcelonei

AC Milan a fost exclusă, miercuri, din cupele europene pentru încălcarea regulilor fair-play-ului financiar, dar continuă să transfere. „Diavolii” milanezi s-au înțeles cu un fost fotbalist al Barcelonei, iar astăzi face vizita medicală alături de oficialii clubului.

Fanii lui AC Milan au primit, miercuri, o veste groaznică. Echipa a fost exclusă din cupele europene, iar italenii au anunțat că vor face apel. În ciuda acestui aspect, fosta campioană a Europei continuă să facă transferuri. Concret, conform Calciomercato, AC Milan s-a înțeles cu croatul Alen Halilovic (22 de ani) și acesta a zburat în secret la Milano, alături de agent, pentru a finaliza mutarea.

Vizita medicală va avea loc azi. AC Milan le-a învins pe Sampdoria și Udinese în lupta pentru transferul internaționalului croat.

Halilovic a plecat de la Barcelona în 2016, fiind crescut în La Masia, și a ajuns la Hamburg, unde nu a reușit să se impună. A sfârșit prin a fi împrumutat în La Liga, la Las Palmas, unde a jucat 20 de meciuri și a marcat de două ori, livrând și o pasă decisivă.

Allen Halilovic va semna un contract pe trei ani cu AC Milan.

Publicat: 28 06. 2018, 12:21
Actualizat: 28 06. 2018, 13:07