Abramovich ar putea să-și ia gândul de la Guardiola!** Ofertă de ultim moment pentru fostul antrenor al Barçei

După ce Di Matteo a fost demis de la cârma celor de la Chelsea, Abramovich a decis să-l aducă pe Rafa Benitez, care surprinzător, a acceptat să semneze un contract cu echipa de pe Stamford Bridge valabil până în vară.

Sursele din interiorul clubului suțin că atunci va fi adus Pep Guardiola, cel care și-a luat un an de pauză după performanțele reușite cu Barcelona.

Numai că cei de la Chelsea s-ar putea ivi de o altă problemă. După ce Federația din Brazilia a decis să-l demită pe Mano Menezes, favorit pentru preluarea selecționatei „Cariocas” a devenit Pep Guardiola.

Oficialii de la Rio speră să-l convingă pe fostul antrenor al catanilor să conducă Brazilia de pe bancă la Cupa Mondială din 2014.

Aceștia au anunțat că noul selecționer va fi instalat în ianuarie, pe lista acestora aflându-se și Tite (antrenorul lui Corinthians), Muricy Ramalho (antrenorul lui Santos) și Luiz Felipe Scolari, cel care a adus ultima Cupă Mondială pentru Brazilia, în 2002.

Publicat: 24 11. 2012, 12:50
Actualizat: 24 11. 2012, 12:59