Abramovic vrea să scape de povara Chelsea!

Surse din apropierea miliardarului rus dezvăluie faptul că așa-zisa călătorie de afaceri efectuată de patronul clubului englez în Golf s-a făcut cu un scop precis. Și anume, compatriotul lui Putin este în căutare de cumpărători pentru echipa al cărui proprietar este. Până acum, nimic nu ne face să credem că s-ar fi încheiat vreo tranzacție concretă dar, având în vedere impactul lui Abu-Dhabi Group în zonă, este evident că găsirea unor investitori interesați nu este o problemă majoră. Abramovic a preluat pe englezi în 2003, atunci când finanțele clubului erau secătuite, iar băncile băteau la uși cerând returnarea datoriei de 80 de milioane de lire sterline. Rusul a plătit cash 60 de milioane, a dat garanții bancare creditorilor și a investit, de atunci până în prezent, peste o jumătate de miliard. Motivul pentru care fostul șef al lui Mutu vrea să scape de jucăria sa favorită este legat de criza financiară mondială, acțiunile firmelor sale scăzând dramatic și provocându-i pierderi uriașe.

Publicat: 18 01. 2009, 14:00
Actualizat: 18 01. 2009, 17:16