A trăit toată viața cu un adevărat coșmar: „Îmi cer scuze!”** Un fost „diavol” își anunță retragerea de la națională

A trecut în carieră pe la mari echipe, dar cel mai mare regret al său rămâne un meci de la națională. Un fost „diavol” nu-și iartă nici acum gafele de la meciul care i-a marcat cariera.

Fundașul echipei Genoa, Kaha Kaladze, și-a anunțat, luni, retragerea din naționala Georgiei pentru care a jucat în 84 de meciuri și a purtat de 50 de ori banderola de căpitan, informează site-ul tuttomercatoweb.com.

„A venit momentul să părăsesc naționala, chiar dacă este o decizie grea. Nimic nu durează o veșnicie, dar mă retrag cu gândul că am dat totul în fiecare meci. Rămân cu amărăciunea partidei cu Italia din 2009, atunci când am marcat două autogoluri. Vreau să îmi mai cer odată scuze în fața suporterilor pentru acele greșeli”
, a spus Kaladze.

Kaha Kaladze, în vârstă de 33 de ani, a jucat în cariera sa la formațiile Dinamo Tbilisi, Dinamo Kiev, AC Milan și Genoa.
Mediafax

Publicat: 12 12. 2011, 23:12
Actualizat: 12 12. 2011, 23:15