A plecat Mourinho, revine Eva? Italienii scriu că Chelsea vrea să o readucă pe Carneiro la echipă

Eva Carneiro ar putea reveni la Chelsea. Italienii de la Gazzetta dello Sport scriu că medicul în vârstă de 42 de ani s-ar putea întoarce pe Stamford Brigde după ce Jose Mourinho a fost îndepărtat de la club.

Jurnaliștii din peninsulă notează că printr-o eventuală revenire a lui Carneiro, clubul londonez și-ar cere scuze public față de aceasta și implicit ar scăpa de plata unei sume considerabile, sumă cerută de Carneiro drept despăgubire morală. În disputa cu Chelsea, Eva Carneiro are susținere totală din partea Federației Engleze de Fotbal, din partea FIFA, dar și din partea unor organizații ce apără drepturile femeilor. Astfel, Chelsea nu ar putea avea câștig de cauză într-un proces civil, iar imaginea clubului ar fi pătată. „Albaștrii” și-au arătat disponibilitatea de a o reprimi, acum totul depinde de Eva Carneiro, mai notează Gazzetta dello Sport.

De unde a pornit scandalul

Un scandal uriaș a fost declanșat de Jose Mourinho în timpul partidei pe care Chelsea a terminat-o la egalitate, scor 2-2, pe teren propriu împotriva celor de la Swansea în prima etapă din noul sezon al Premier League. Echipa lui Mourinho a jucat din minutul 52 în zece oameni după eliminarea lui Courtois.

În ultimele minute ale partidei de pe Stamford Bridge, Mourinho a avut o ieșire nervoasă la adresa medicului Eva Carneiro, cea care intrase pe teren să-i acorde îngrijiri lui Eden Hazard. Portughezul s-a înfuriat când a văzut ceea ce se întâmplă, deoarece echipa sa rămăsese pe teren cu doar nouă jucători, iar cei de la Swansea ar fi putut să profite de acest lucru și să înscrie golul victoriei.

Mourinho a susținut că Hazard nu avea nevoie de intervenția medicului, deoarece mijlocașul era doar un pic obosit. Se știe faptul că în momentul în care un jucător primește îngrijiri medicale, acesta este nevoit să părăsească terenul și să intre după aceea la semnul centralului.

Eva Carneiro, în vârstă de 42 de ani, facea parte din staff-ul medical al echipei londoneze din 2009 și s-a făcut remarcată pentru dedicația și profesionalismul cu care își face meseria.

Publicat: 29 12. 2015, 13:05
Actualizat: 29 12. 2015, 13:06