A avut probleme cu greutatea și alcoolul,** iar acum revine pe terenul de joc: „Sunt nerăbdător”

Atacantul brazilian Adriano, absent de pe teren de opt luni, din cauza unor accidentări la umărul drept și la tendonul lui Ahile stâng, a anunțat că revine în competiții în acest week-end, la un meci de campionat intern al echipei Corinthians, informează AFP.

„Dacă voi putea juca 10-15 minute, ar fi ca și cum aș juca 90. Mi-ar plăcea să fiu pe teren pe toată durata partidei, dar încă nu am condiția fizică necesară. Sunt doar la 20 la sută din capacitate”, a declarat fostul atacant al echipei AS Roma, care a revenit în Brazilia la sfârșitul lunii martie și are contract cu Corinthians până în 2012.

În luna aprilie, Adriano a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile de la piciorul stâng, la un antrenament. Această accidentare a survenit în timp ce fotbalistul se refăcea după o operație la umărul drept, ceea ce i-a amânat debutul la Corinthians.

„Sunt nerăbdător. Sper că duminică voi îmbrăca în sfârșit tricoul echipei Corinthians și voi simți căldura suporterilor”, a menționat fotbalistul în vârstă de 29 de ani.

Cvadruplu campion al Italiei cu Internazionale Milano (2006-2009), internațional brazilian în 52 de rânduri (29 de goluri), Adriano a avut cariera perturbată în ultimii ani de probleme cu greutatea, legate de alcool și de depresie.

Mediafax

Publicat: 08 10. 2011, 14:05
Actualizat: 08 10. 2011, 14:06