150 de milioane de euro, prețul trădării! Barcelona, gata să „spargă banca” pentru noul Xavi

Saul Niguez (23 de ani) e noua prioritate a Barcelonei, după mai multe cluburi importante sunt pe urmele lui Adrien Rabiot (23 de ani) de la PSG. Catalanii au concurențe serioasă: Liverpool, Manchester City și Tottenham îl vor și ele pe francezul care refuză să-și prelungească înțelegerea cu PSG. Așa că echipa de pe Camp Nou s-a reorientat.

Mijlocașul lui Atletico Madrid a impresionat în ultimele meciuri amicale ale naționalei Spaniei, dar interesul Barcelonei pentru Saul nu e nou. Catalanii au încercat să-l transfere și în 2016, dar și în 2017, fără succes însă. Saul e un mijlocaș box-to-box, așa cum caută Barcelona, care l-a adus pe Arturo Vidal, chilianul care se pliază pe același stil.

Șefii Barcelonei ar fi gata să achite clauza de reziliere a lui Saul cu Atletico, în valoare de 150 de milioane de euro. Contractul mijlocașului spaniol expieră în 2026. Catalanii îl vor pe Saul pentru că a ajuns la maturitatea perfectă pentru un fotbalist, consideră jurnaliștii spanioli de la El Mundo Deportivo.

În doi ani, Atletico Madrid i-a crescut clauza de reziliere lui Saul de la 45 la 150 de milioane de euro.

 

 

Publicat: 13 09. 2018, 15:18
Actualizat: 13 09. 2018, 15:19