Ronald Koeman, transportat de urgență la spital! Ce s-a întâmplat cu selecționerul Olandei și în ce stare se află

Ronald Koeman reacționează la apelul la unitate al lui Leo Messi
Vezi galeria foto - 4 poze

Ronald Koeman (57 de ani), fostul mare fotbalist și actual selecționer al naționalei Olandei, a fost transportat duminică seară la spitalul AMC, din Amsterdam, după ce a suferit o criză cardiacă.

În prezent, viața acestuia nu este în pericol. Medicii i-au eliberat o arteră coronară blocată și i-au montat un stent coronarian, notează De Telegraaf.

„Potrivit soției lui, Bartina, Ronald Koeman este acum în stare stabilă, fapt confirmat de impresarul Rob Jansen”, relatează sursa citată.

Conform postul național de televiziune NOS, Koeman a început să se simtă rău în timpul unei plimbări pe bicicletă, astfel că a trebuit transportat de urgență la spital. Din fericire, dacă totul merge bine, acesta ar putea fi externat chiar mâine.

Zilele trecute, Ronald Koeman a vorbit despre Barcelona fără Messi

Olandezul este văzut ca viitorul antrenor al catalanilor, astfel că nu este deloc surprinzătoare preocuparea fostului fundaș pentru soarta lui Messi:

„Lionel Messi este cel mai bun din toate timpurile. Și de departe. Dar este om și nu poate fi întotdeauna soluția tuturor problemelor. Barcelona trebuie să se pregătească pentru această schimbare treptat, nu peste noapte. Fără Messi, nimic nu va mai fi la fel din nou. Trebuie să aibă grijă”, a spus Ronald Koeman într-un interviu pentru Sport.es.

Nu toată lumea îl vede pe Messi ca un jucător indispendabil Barcelonei. Jerzy Dudek (47 de ani), fostul portar al celor de la Real Madrid, nu are deloc cuvinte de laudă pentru cel considerat de cei mai mulți fani ai fotbalului drept cel mai bun jucător dn istorie

„Messi a fost un impostor și un provocator. Același lucru pot spune despre Barcelona și Pep Guardiola. Erau mereu pregătiți să provoace și o făceau la perfecție. L-am auzit pe Messi spunând cele mai grosolane lucruri către Pepe și Sergio Ramos. Nu te-ai fi așteptat la asta din partea unei persoane calme și aparent bune”, a spus Jerzy Dudek pentru Telegraaf.nl.

Publicat: 03 05. 2020, 21:40
Actualizat: 03 05. 2020, 23:00