Ar fi inuman? Soluția la care a ajuns UEFA pentru încheierea sezonului! Scenariul de forță pe care îl plănuiește forul european

Pandemia de COVID-19 a dat peste cap toată lumea, iar fotbalul încearcă din mers să își revină din pumni. UEFA a hotărât miercuri ca barajele pentru calificarea la Euro și meciurile din cupele europene să fie încă o dată amânate. Mai mult de atât, se pare că șefii UEFA au ajuns la un acord și asupra calendarului prin care competițiile interne să fie încheiate.

Potrivit spaniolilor de la El Pais, UEFA este ca și hotărâtă să propună reluarea campionatelor la începutul lunii iunie, cel mai târziu spre finalul primei luni de vară.

Potrivit prestigiosului cotidian spaniol, primele 3-4 meciuri se vor juca în spatele porților închise, iar fiecare echipă va juca cel trei sau patru partide pe sâptămână. Ar însemna un ritm infernal, de două meciuri la ficare 72 de ore!!

Din câte se pare, cu decizia UEFA a fost de acord și sindicatul internațional al fotbaliștilor profesioniști, FIFpro.

Tot astăzi, UEFA a decis ca meciurile din play-off-ul Ligii Națiunilor să se joace în luna septembrie, atunci când se presupune că nu vom mai vorbi de o pandemie de coronavirus.

După cum bine se știe, Campionatul European va avea loc anul viitor, 2021.

Și partidele din cupele europene au fost amânate și se vor disputa, cel mai probabil, în lunile iulie și august, în condițiile în care aceste competiții au fost suspendate în martie.

Publicat: 01 04. 2020, 19:56
Actualizat: 02 04. 2020, 12:39