Brazilia, bătută de africani, Germania învinsă acasă, scor de 10-0 în Asia. Rezultate șoc în partidele de verificare disputate marți seara

Brazilia, bătută de africani, Germania învinsă acasă
Vezi galeria foto - 5 poze

Naționala Braziliei a suferit una dintre cele mai umilitoare înfrângeri din istorie, cedând într-un amical contra unei echipe din Africa.

Brazilia, bătută de africani, Germania învinsă acasă, scor de 10-0 în Asia

Selecao a fost învinsă de Senegal, în partida disputată la Lisabona, scor 4-2.

Paqueta a deschis scorul pentru brazilieni în minutul 11, apoi Diallo a egalat în minutul 22. Marquinos (autogol) și Sadio Mane au făcut 3-1 pentru africani, același Marquinos a făcut 2-3, iar Mane a închis tabela, scor 4-2 pentru Senegal.

Din echipa Braziliei nu au lipsit Ederson, Militao, Danilo, Vinicius, Richarlison.

Este a doua înfrângere consecutivă a Braziliei în fața unei echipe din Africa, după 1-2 cu Marocul, în luna martie.

Cea mai galonată națională a lumii a fost condusă de pe bancă de Ramon Menezes, care este și selecționerul naționalei U20 a Braziliei, campioana Americii de Sud.

Germania, a treia înfrângere în 2023

O altă mare forță a lumii, Germania a fost învinsă pe teren propriu de naționala Columbiei, într-un amical disputat la Gelsenkirchen. Sud-americanii au punctat prin Luis Diaz (Liverpool) și Cuadrado (Juventus). Nemții sunt în degringoladă totală, bifând a treia înfrângere în 2023, după 2-3 cu Belgia (acasă) și 0-1 cu Polonia (deplasare).

Între acestea s-a strecurat și un 3-3, acasă, cu Ucraina, meci în care au fost conduși cu 3-1 până în minutul 87. Contra Columbiei, Germania i-a avut în teren pe Ter Stegen, Rudiger, Gundogan, Havertz, Sane, Musiala, Kimmich, practic cam tot ce are mai bun la dispoziție selecționerul Hansi Flick.

Au jucat echipele:

Germania: Ter Stegen – Thiaw, Can (Fullkrug, 66), Rudiger – M. Wolf (Henrichs, 46), Goretzka, Musiala, Gosens – Gundogan (căpitan; Kimmich, 79), L. Sane – Havertz (Brandt, 79). Selecţioner: Hans-Dieter Flick.

Columbia: Camilo Vargas – Daniel Munoz, Y. Mina, Lucumi, Deiver Machado – J. G. Cuadrado (căpitan; D. Sanchez, 90+4), Uribe (Castano, 90+4), Lerma (Wilmar Barrios, 77), Jhon Arias – Borré (Cassierra, 77), Luis Diaz (Valoyes, 86). Selecţioner: Nestor Lorenzo.

Scor fluviu în Malaezia

Un rezultat șocant, prin proporțiile scorului, s-a consemnat în Asia, în partida Malaezia – Papua. S-a terminat 10-0, în condițiile în care în minutul 45 scorul era 0-0. Eroul gazdelor a fost Arif Aiman, de la Hohor, care a punctat de patru ori. Acesta nu este însă cel mai mare rezultat din istoria naționalei Malaeziei, care are în palmares un 11-0 cu Filipine.

Publicat: 21 06. 2023, 09:38
Actualizat: 21 06. 2023, 09:40