Arsenal Wenger. „Tunarii” au câștigat Cupa Angliei pentru a 12-a oară, iar francezul a ajuns la o colecție de șase trofee. Alexis Sanchez, gol de CNN în victoria cu Aston Villa, 4-0
Arsenal Londra a câștigat în această seară Cupa Angliei, după victoria de pe Wembley, scor 4-0 (1-0) cu Aston Villa, partidă jucată în fața a 90.000 de spectatori.
„Tunarii” au dominat partida și au înscris prin Walcott (40), Alexis Sanchez (50), Mertesacker (62) și Giroud (90), reușind atfel să obțină al 12-lea trofeu din istorie și al șaselea pentru antrenorul francez Arsene Wenger. Golul partidei l-a izbutit chilianul Alexis Sancez, cu șut violent de la 25 metri, imposibil de parat de experimentatul portar irlandez Shay Given.
„Am arătat că putem juca sub presiune, am demonstrat că suntem o echipă unită. Sunt mândru de ceea ce am realizat azi, îmi felicit jucătorii, le mulțumesc lor și fanilor noștri”, a declarat Arsene Wenger la final.
În campionat, trupa lui Arsene Wenger a termina pe poziția a treia, după campioana Chelsea Londra și după Manchester United. Aston Villa a încheiat prima deasupra liniei de retrogradare, la trei lungimi de prima echipă care a părăsit eșalonul de elită din Anglia.
5 LUCRURI DE REȚINUT
- Arsenal a marcat de 12 ori împotiva echipei Aston Villa în acest sezon
- E cea mai mare diferență înregistrată într-o finală a Cupei Angliei din 1994, de la victoria celor de la Manchester United în fața lui Chelsea
- Jucătorii de la Aston Villa nu au reușit să trimită vreun șut pe spațiul porții pe parcursul finalei cu Arsenal
- Alexis Sanchez a marcat în acest sezon de 25 de ori și a reușit 12 assisturi
- Este pentru prima dată pe noul stadion Wembley când finala se decide la o diferență mai mare de un gol