”Are talentul necesar pentru a juca la Real Madrid”. Transferul care îi asigură viitorul lui Radu Drăguşin la Tottenham

Sursa: Mediafax Foto 12.04.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

Radu Drăgușin ar putea răsufla ușurat în privința viitorului său la Tottenham. În spațiul public se discută din ce în ce mai mult despre transferul rivalului Micky van de Ven la Real Madrid.

Chiar și impresarul l-a propus – voalat, evident – , exprimându-și convingerea că olandezul ar face față fără probleme în tricoul formației blanco. Totul depinde, însă, de parcursul pe care îl vor avea londonezii în Europa League.

Dacă ar cuceri trofeul, ar avea șanse de a-l convinge să rămână, dar până atunci trebuie să treacă de Eintracht Frankfurt în sferturile de finală. Manșa tur s-a încheiat la egalitate, 1-1.

Șansă nesperată pentru Radu Drăgușin. Micky van de Ven, propus la Real Madrid

Chiar dacă a fost măcinat de accidentări în actuala stagiune, Micky van de Ven a demonstrat, potrivit agentului său, că merită să facă pasul spre Real Madrid. Contractul cu Tottenham expiră abia în 2029, dar acest aspect nu ar trebui să reprezinte un impediment pentru o astfel de echipă.

„Nu am fost un bun fotbalist, dar tocmai de aceea știu cum să-i ajut. Micky întrunește toate calitățile, este un muncitor înnăscut. După accidentare va reveni mai puternic, va fi la nivelul oricăruia dintre cluburile mari.

 

Micky ar fi capabil să joace pentru o echipă mare precum Real Madrid. În plus, aceasta ar avea nevoie de un fundaș cu talentul lui”, a declarat Jose Fortes pentru football.london.

Ange Postecoglou, conștient că fanii îl vor plecat: „Asta spun”

În altă ordine de idei, Tottenham continuă să se scalde în ape tulburi, chiar dacă este angrenată în lupta pentru trofeul Europa. Ange Postecoglou și-a exprimat convingerea că va fi contestat de fani și în cazul unui succes.

„Chiar și dacă voi câștiga Europa League, oricum sunt ca și plecat! Asta spun fanii și asta se și scrie. Este doar sentimentul general al oamenilor.

 

Dacă încerci să foloseşti acest lucru ca o motivaţie, nu vei câştiga. Eu am venit la acest club cu un obiectiv precis şi cu viziunea a ceea ce are nevoie clubul şi ce pot oferi eu. Acest lucru înseamnă să schimb modul în care joacă echipa, să întineresc formaţia, pentru că era o echipă care se apropia de sfârşitul unui ciclu şi să aduc succesul.

 

Cât timp sunt aici, acesta este focusul meu, indiferent de interferențele care apar. Nu consider că ar trebui să-mi diminueze ambiţia arzătoare, scopul şi determinarea mea de a face ca acest lucru să se întâmple”, a spus tehnicianul.

Publicat: 12 04. 2025, 19:08
Actualizat: 12 04. 2025, 19:08