Arabii nu au avut milă de fostul star al Barcelonei! Ce a pățit Xavi după ce a încălcat regulamentul anti-coronavirus

Xavi Hernandez (40 de ani), fostul mare mijlocaș al Barcelonei și actual antrenor la Al Sadd, a anunțat la finalul lunii iulie că s-a vindecat de coronavirus. Între timp, Xavi a primit o veste rea: a fost amendat cu 2300 de euro pentru nerespectarea izolării la domiciliu.

Celebrul Xavi a trecut recent printr-o mare încercare în Qatar. A fost depistat pozitiv cu noul coronavirus, dar a scăpat cu bine, spre bucuria suporterilor săi. Fostul mare jucător al Barcelonei are însă de tras cu autoritățile din Qatar.

Arabii nu au avut milă de fostul star al Barcelonei! Ce a pățit Xavi după ce a încălcat regulamentul anti-coronavirus

Antrenorul a fost amendat cu 2300 de euro pentru nerespectarea izolării la domiciului și a regimului impus de autorități.

Spaniolii de la AS notează că, în ciuda vieții luxuriante pe care o duce în Qatar, Xavi a avut de suferit din cauza Federației qatareze. Spaniolii spun că nu atât amenda primită l-ar afecta pe fostul mare jucător, ci imaginea negativă pe care i-a produs-o incidentul.

Xavi nu a fost singurul amendat pentru încălcarea regulilor. Împreună cu tehnicianul au fost amendați și mai mulți jucători, mai scriu spaniolii, care nu precizează cauza exactă a sancționării tehnicianului.

Xavi i-a anunțat pe fani că are coronavirus: „Am fost testat pozitiv!”

„Astăzi nu voi putea să îmi însoţesc echipa la revenirea în competiţia oficială. Am fost testat pozitiv cu Covid-19. Din fericire sunt bine dar, urmând protocolul, voi rămâne izolat până mă voi însănătoşi.

Când medicii îmi vor permite, mă voi întoarce la rutina mea zilnică şi voi fi mai dornic ca niciodată să muncesc. Mulţumesc autorităţilor care mi-au oferit toate mijloacele pentru a fi depistat timpuriu.

Astfel se pot preveni infecţiile ulteriorare şi se poate asigura o desfăşurare normală a competiţiei”, a scris Xavi, pe Instagram, după ce a aflat că s-a infectat cu COVID-19.

După 16 sezoane în care a evoluat pentru Barcelona, Xavi a ales să plece, în 2015, la Al Sadd, unde a marcat 25 de goluri în 112 partide.

Ajuns la 39 de ani, Xavi a pregătit-o doar pe Al Sadd, acolo de unde s-a și retras din cariera de fotbalist, anul trecut.

Liga din Qatar a reluat competiția pe 24 iulie, după ce a fost suspendată în martie, când pandemia a început să afecteze o mare parte a populației mondiale. În emirat, până în prezent au fost înregistrate peste 112.000 de cazuri pozitive, cu decesul a 178 de persoane.

Publicat: 07 08. 2020, 19:24