Arabii insistă! Vor cu orice preț să-l aducă pe Victor Pițurcă și pun pe masă un munte de bani. Suma colosală pe care o poate primi fostul selecționer

Fostul selecționer al României, Victor Pițurcă, este aproape de revenirea în fotbal, după doi ani în care nu a mai activat, ultima sa „aventură” fiind în Arabia Saudită, la Al Ittihad.

Aceeași echipă vrea să-l readucă pe Pițurcă la cârma echipei și îi oferă un salariu colosal, două milioane de euro pe sezon, scrie sport.ro. Ar fi al treilea mandat al lui „Piți” la Al-Ittihad, după cele din 2014-2015, respectiv 2015-2016.

Cu fostul selecționer al României pe banca tehnică, Al Ittihad a înregistrat cea mai bună performanță din ultimele șapte sezoane pe plan intern, locul al treilea. Pițurcă (62 de ani) a mai bifat trei mandate doar la naționala României, pe care a calificat-o la Campionatul European din 2008.

Publicat: 26 09. 2018, 17:01
Actualizat: 26 09. 2018, 17:02