Arabii au vrut un român de națională: „Pretențiile au fost prea mari!” Dezvăluirea fostului antrenor al FCSB, Laurențiu Reghecampf

Pe când juca la Al Ahli Jeddah, Nicolae Stanciu a fost la un pas de Al Wasl, echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf. Fostul antrenor al FCSB spune că și l-a dorit foarte mult pe mijlocașul naționalei, dar că pretențiile echipei din campionatul saudit au fost foarte mari.

Nicolae Stanciu nu s-a adaptat la Anderlecht după ce belgienii au plătit o sumă record atât pentru istoria clubului, cât și pentru cea a echipei lui Gigi Becali, 9,8 milioane de euro! S-a transferat la Sparta Praga, de unde a luat drumul Arabiei Saudite, unde a jucat pentru scurt timp la Al Ahli Jeddah.

Dezvăluirea lui Laurențiu Reghecampf: „L-am vrut pe Stanciu, dar pretențiile au fost prea mari!”

„În momentul când m-am gândit la Nicuşor, m-am gândit că aveam nevoie de poziţia respectivă, iar în momentul respectiv nu exista alt jucător care să mă gândesc că poate să facă diferenţa în ţările arabe.

Plus că jucase împotriva echipei mele, a marcat un gol foarte frumos, oamenii îl cunoşteau, îmi era mult mai la îndemână, doar că pretenţiile celor de la Al Jeddah au fost foarte mari şi nu am putut să facem transferul”, a mărturisit Reghecampf la Telekom Sport.

Fostul antrenor al FCSB nu exclude varianta ca un alt jucător român să ajungă sub comanda sa la Al Wasl: „Cu siguranţă că există şanse, de ce nu?”, a mai comentat el.

Ajuns între timp la Slavia Praga, Nicolae Stanciu are parte numai de vești bune. Tocmai a câștigat titlul în fața rivalei de la Viktoria Plzen.

Stanciu este considerat cel mai bun jucător al Slaviei, iar presa din Cehia vorbește și despre un secret al revenirii mijlocașului: soția lui este din nou însărcinată!

Stanciu a impresionat fotbalul românesc în ultima vreme prin decizia de a se înscrie în programul DDB prin care suporterii lui Dinamo speră să salveze echipa. Stanciu a jucat timp de trei ani la FCSB, marea rivală a „câinilor”

3 goluri și 8 pase a reușit Nicolae Stanciu în acest sezon la Slavia Praga

3,2 milioane de euro este cota de piață a lui Nicolae Stanciu, conform transfermarkt

Publicat: 07 06. 2020, 22:20
Actualizat: 07 06. 2020, 22:28