Anton Petrea a dezvăluit modelul său de antrenor: „Este incredibil ce a reușit!”

Anton Petrea este marele fan al lui Jurgen Klopp! Tehnicianul Chindiei susține că antrenorul lui Liverpool este modelul său în fotbal.

Antrenorul grupării din Târgoviște a remarcat că Jurgen Klopp trăiește meciurile într-un mod cu adevărat special.

Fostul antrenor de la FCSB a mărturisit că urmărește câte o echipă de top din fiecare ligă importantă a Europei.

Anton Petrea, laude pentru Jurgen Klopp: „E modelul meu!”

Dacă la Campionatul Mondial din Qatar nu a avut favorite, Anton Petrea a recunoscut că simpatizează câte o echipă din fiecare ligă de top a Europei.

În Anglia, Petrea o urmărește mai ales pe Liverpool, fiind fanul lui Jurgen Klopp, cel care a câștigat Liga Campionilor și Premier League ca antrenor al „cormoranilor”.

„Jurgen Klopp e modelul meu. Am câteva echipe pe care le urmăresc cu atenție suplimentară, câte una din fiecare campionat puternic, Liverpool, Real Madrid, Juventus, Marseille. Pe Klopp îl apreciez mult, a făcut performanță, este incredibil ce a reușit. Ce trăiri are pe marginea terenului, e ceva fantastic”, a spus Anton Petrea, conform lpf.ro.

Marius Niculae este și el fanul lui Jurgen Klopp: „Țin cu el!”

Fost coleg cu Cristiano Ronaldo la Sporting, Marius Niculae a decis să o susțină pe Liverpool, după ce antrenorul care l-a dorit la Mainz a ajuns pe banca rivalei lui Manchester United.

„Eram fanul lui Manchester United, pentru Cristiano Ronaldo, dar de când a venit Jurgen Klopp la Liverpool, țin cu el (n.n. râde)”, a afirmat Marius Niculae, pentru ProSport.

Nu am avut favorite la Campionatul Mondial. Eu țin cu țara mea, cu România. Trebuie să fim optimiști, să sperăm că vom fi prezenți la următoarele turnee finale. Dacă suntem negativiști și aruncăm cu noroi în stânga și în dreapta, nu rezolvăm nimic. Cu încredere și cu unitate de grup, cred că naționala noastră ne va putea face din nou fericiți” – Anton Petrea

Publicat: 01 01. 2023, 17:19
Actualizat: 02 01. 2023, 01:15