Amical de gală pentru Glasgow Rangers și Ianis Hagi! Meci pe Ibrox Park cu Real Madrid

Glasgow Rangers, grupare la care joacă Ianis Hagi, va disputa un meci de gală împotriva lui Real Madrid, pe 25 iulie, la Glasgow.

Până când începe noul sezon, Rangers mai are programate 3 partide de pregătire. Astfel, după meciurile cu Tranmere (10 iulie), Arsenal (17 iulie) și Blackpool (21 iulie), jucătorii lui Gerrard vor disputa un amical în compania celor de la Real Madrid, pe 25 iulie, pe Ibrox.

Real Madrid este echipa care deţine recordul de trofee în cea mai tare competiţie intercluburi din lume, 13, Champions League.

Amical de gală pentru Glasgow Rangers și Ianis Hagi! Meci pe Ibrox Park cu Real Madrid

Ianis Hagi va sta, așadar, față în față cu starurile vicecampioanei Spaniei, într-un meci test pentru următorul sezon, în care Rangers va juca în Champions League.

Ianis Hagi, mijlocașul în vârstă de 22 de ani al lui Rangers, a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător din lotul campioanei Scoției în sezonul trecut. După ce a cucerit titlul de campion al Scoției alături de Rangers, al 55-lea din istoria clubului, Ianis Hagi a primit și un premiu individual.

Ianis Hagi a ratat întâlnirea cu Sergio Ramos

Carlo Ancelotti a revenit în această vară pe banca tehnică a celor de la Real Madrid după plecarea lui Zinedine Zidane. Fundaşul spaniol Sergio Ramos, în vârstă de 35 de ani, a semnat un contract valabil doi ani cu Paris Saint-Germain, a anunţat clubul vicecampion al Franţei.

Ramos va avea un salariu de 12 milioane de euro pe an. Real Madrid nu i-a prelungit contractul jucătorului spaniol, care şi-a petrecut aproape toată cariera la echipa din capitala Spaniei.

Publicat: 08 07. 2021, 22:22
Actualizat: 08 07. 2021, 22:23