Alexis Sanchez, OUT! Plecarea de la Manchester United a intrat în linie dreaptă: un club din Italia îl ia împrumut, apoi îl poate cumpăra pentru „mărunțiș”

Alexis Sanchez (30 de ani) este pe cale să își încheie conturile cu Manchester United, fotbalistul din Chile fiind aproape să semneze cu Inter Milano, potrivit presei din Italia.

Potrivit jurnalistului Gianluca Di Marzio, de la Sky Sports Italia, negocierile dintre cele două părți au avansat semnificativ, iar Sanchez este așteptat să semneze cu Inter Milano marți, cel mai devreme. Sanchez ar urma să ajungă la formația italiană sub formă de împrumut, echipa pregătită de Antonio Conte având posibilitatea de a-l transfera ulterior definitiv pentru doar 15 milioane de euro.

Problema cea mai mare a transferului extremei stânga este reprezentată de salariul uriaș pe care îl încasează la Manchester United și pe care puține cluburi și-ar permite să le plătească pentru un fotbalist care a dezamăgit în stagiunea precedentă.

La început anului 2019, Manchester United l-a transferat pe Sanchez de la Arsenal, pentru 34 de milioane de euro, și i-a oferit fotbalistului din Chile un salariu săptămânal de 350.000 de lire sterline, făcându-l astfel cel mai bine plătit din Premier League. Conform sursei citate, Manchester United și Inter Milano vor ajunge la o înțelegere, cele două urmând să plătească fiecare jumătate din salariul fotbalistului.

În sezonul trecut, Alexis Sanchez a fost folosit în 27 de partide la Manchester United, reușind două goluri și patru pase decisive. În stagiunea actuală, acesta nu a făcut parte din lotul echipei din Premier League.

În cariera sa, Alexis Sanchez a mai evolut pentru Cobreloa (Chile), Udinese (Italia), Colo Colo (Chile), River Plate (Argentina), FC Barcelona (Spania) și Arsenal (Anglia).

 

Publicat: 18 08. 2019, 18:50
Actualizat: 18 08. 2019, 19:45