Alex Băluță, gol la Slavia după șase luni! VIDEO | Reușită superbă a românului

Alexandru Băluță (25 de ani) a înscris un gol pentru Slavia Praga, marți, în meciul din sferturile de finală ale Cupei Cehiei, contra celor de la Karvina, scor 5-0.

Mijlocașul român a fost integralist pentru Slavia și a reușit golul de 2-0, în minutul 43. Băluță a recepționat balonul la marginea careului și a șutat imparabil, învingându-l astfel pe goalkeeper-ul oaspeților. Scorul a fost deschis de Frydrych, în minutul 40. După pauză au mai punctat van Buren (51′, 59′) și Husbauer (59′), Slavia calificându-se astfel în semifinalele Cupei.

 

 

Golul lui Băluță a fost al treilea din acest sezon și primul după o pauză de aproape șase luni, precedenta reușită venind într-un meci din 7 octombrie, contra lui FK Pribram, scor 4-1. Românul mai are în cont și două pase decisive pentru Slavia în cele 27 de partide în care a evoluat. Mijlocașul a sosit în Cehia la începutul acestui sezon, de la U Craiova, pentru 2,65 milioane de euro.

În campionat, Slavia Praga ocupă primul loc, după 26 de runde, cu 65 de puncte. De asemenea, echipa lui Băluță este calificată în sferturile de finală ale Europa League, acolo unde o va înfrunta pe Chelsea. Duelurile vor avea loc pe 11 și 18 aprilie.

Publicat: 02 04. 2019, 22:15
Actualizat: 02 04. 2019, 22:16