Alex Băluță, avertisment pentru FCSB: „Au mulți străini, să nu-i luăm de sus!” Ce șanse au roș-albaștrii cu CSKA 1948 Sofia

25, March, 2023, Belgrade - The friendly match between FC Partizan and FC CSKA 1948 was played at the FK Partizan stadium. Slobodan Urosevic, #72 (FC Partizan). Photo: Dusan Milenkovic/ATAImages 25, mart, 2023, Beograd - Prijateljski mec iznedju FK Partizan i FK CSKA 1948 odigran je na stadionu FK Partizan. Photo: Dusan Milenkovic/ATAImages,Image: 765120947, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Alex Băluță abia așteaptă dubla celor de la FCSB cu CSKA 1948 Sofia și crede că șansele sunt egale pentru calificarea mai departe în Conference League.

Alex Băluță, cu gândul la dubla FCSB – CSKA 1948 Sofia: „Să nu-i luăm de sus!”

Prezent pe teren în dubla Universității Craiova cu AC Milan, Alex Băluță se pregătește acum de primul meci european cu FCSB.

Abia ajuns în curtea roș-albaștrilor, fotbalistul hulit acum în Bănie crede că FCSB are șanse egale la calificarea în dubla cu CSKA 1948 Sofia.

„Nu va fi un meci ușor. Bulgarii au o echipă cu mulți străini și au investit foarte mult. Sunt șanse egale, dar noi trebuie să fim focusați pe ceea ce avem noi de făcut și să muncim încă din primul meci, să nu fim relaxați și să nu-i luăm de sus”, a fost avertismentul lui Alexandru Băluță, conform sport.ro.

„Trebuie să câștigăm. Nu cred că mai există acum echipe slabe, totul depinde de mentalitate și de atitudinea cu care intri pe teren. Cu siguranță, obiectivul este să intrăm în grupele Conference League. Pentru mine ar fi o experiență nouă și îmi doresc din tot sufletul să pun osul la bătaie și să ajut echipa”, a mai declarat Alexandru Băluță.

Gigi Becali nu știe cu cine va juca FCSB în Conference League: „Ce CSKA, mă?”

În cadrul turului doi preliminar din UEFA Europa Conference League, FCSB se va duela cu CSKA Sofia 1948. Totuși, Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, nu avea nici cea mai mică idee cu cine a picat echipa sa.

„(n.r. Sunteți mulțumit de tragerea la sorți cu ȚSKA?) Ce CSKA, mă? De unde să știu eu, mă? Habar n-am. Eu știu că mi-a zis Meme că… Eu nu mă pricep… Mi-a zis Meme că e o echipă foarte ușor de trecut. Atât. Altceva nu știu. Nu recunosc echipele străine. Nu mă interesează.

(n.r. Ce vă doriți în acest sezon în Europa?) Păi, ce? Grupele. Banii. Voi vreți performanță, suporterii vor performanță. Eu, ca să fac performanță, mie îmi trebuie banii deci ca atare banul aduce performanța, ca atare eu vreau banul că vreau și performanța înseamnă, nu? Că dacă nu iau banul, nu am de unde performanță…”, a spus Gigi Becali.

Publicat: 01 07. 2023, 17:31
Actualizat: 02 07. 2023, 02:15