Aleksander Ceferin, reales în fruntea UEFA. Prima modificare importantă aduce o veste bună pentru Mirel Rădoi și naționala Under 21

Aleksander Ceferin (51 de ani) a fost reales în funcția de președinte al UEFA pentru următorii patru ani, anunțul fiind făcut la congresul forului european organizat joi, la Roma.

Anunțul nu a fost unul surprinzător, în condițiile în care slovenul nu a avut niciun contracandidat pentru șefia UEFA. La discursul de după anunțarea prelungirii mandatului, Ceferin a subliniat din nou ideea de unitate, necesară ca fotbalul european să crească: „De-a lungul următorului mandat, vom lucra împreună să ne asigurăm că fotbalul european va rămâne unit, respectat și respectabil și va continua să arate solidaritate și speranță. Prin aceste lucruri, ne vom îndrepta toate eforturile pentru a dezvolta fotbalul în toate țările europene”, a declarat Ceferin, potrivit site-ului oficial UEFA.

Aleksander Ceferin a fost numit în fruntea UEFA în septembrie 2016, după plecarea lui Michel Platini. Slovenul a obținut 42 de voturi la acel moment, depășindu-l pe olandezul Michael van Praag, care a avut doar 13.

Tot la congresul organizat la Roma, UEFA a decis mărimea numărului de echipe naționale care vor lua startul la Campionatul European din 2021, de la 12 la 16. Prin această schimbare, forul european consideră că „va oferi o posibilitate mai mare tinerilor jucători și echipelor de a căpăta o experiență importantă la un înalt nivel„.

Iar vestea este una cât se poate de bună pentru Mirel Rădoi și jucătorii săi. Naționala de tineret a calificată, deja, la Campionatul European Under 21 din 2019, din Italia și San Marino, și își cunoaște adversarele din preliminariile EURO 2021, făcând parte din Grupa 8 alături de Danemarca,  Ucraina, Finlanda, Irlanda de Nord și Malta.

În formatul actual al preliminariilor, câștigătoarea grupei merge direct la turneul final găzduit de Slovenia și Ungaria, în timp ce ocupanta locului al doilea participă la un play-off care va avea loc în perioada 9-17 noiembrie 2020.

Startul preliminariilor se va da pe 18-20 martie 2019, urmând ca ultimele meciuri din grupa preliminară să se joace în intervalul 5-13 octombrie 2020.

Programul meciurile din preliminarii:

  • 18 – 20 martie 2019
  • 3 – 11 iunie 2019
  • 2 – 10 septembrie 2019
  • 7 – 15 octombrie 2019
  • 11 – 19 noiembrie 2019
  • 23 – 31 martie 2020
  • 31 august – 8 septembrie 2020
  • 5 – 13 octombrie 2020
  • Barajul: 9 – 17 noiembrie 2020
Publicat: 07 02. 2019, 18:26
Actualizat: 07 02. 2019, 18:27