Al Hilal își revine după Reghe. Condusă de Ciprian Panait, echipa a remizat la Al Ahli. Fotbalistul care l-a bătut pe Reghecampf a dat acum pasa de gol

În primul meci după destituirea lui Laurențiu Reghecampf, Al Hilal a reușit sâmbătă, în etapa a 16-a din Arabia Saudită, să obțină un egal important în deplasare, în derby-ul cu al Al Ahli, după ce a condus până în minutul 77. Formația saudită a fost condusă de pe bancă de Ciprian Panait, fostul antrenor secund al lui Reghe. Este primul rezultat cu adevărat bun obținut de Al Hilal în acest an după ce, în precedentele trei partide, ultimele cu Reghecampf pe bancă, echipa obținuse o victorie la limită cu ultima clasată (2-1 cu Al Shoalah), o remiză cu o echipă de mijlocul clasamentului (2-2 cu Al Faysaly) și o înfrângere jenantă la o echipă în pragul retrogradării (0-1 cu Al Orubah).

Nasser Al Shamrani, fotbalistul care l-a bătut pe Reghecampf în vestiar după ultima partidă a antrenorului la Al Hilal – informație dezvăluită în presa română de adevarul.ro -, a dat sâmbătă pasa de gol în minutul 20 pentru Thiago Neves, acesta din urmă deschizând scorul. Gazdele au egalat greu, după pauză, prin Taisir Al Jassim (min. 77). Al Hilal ocupă locul patru în clasament, cu 29 de puncte.

Al Ittihad, echipa pregătită de Victor Pițurcă, are 30 de puncte și ocupă locul trei.

 

Publicat: 23 02. 2015, 10:43
Actualizat: 23 02. 2015, 10:48