Adriano a luat-o pe căi mai puțin ortodoxe. Este incredibil cu ce a ajuns să se ocupe fostul star al lui Inter

Adriano Leite Ribeiro, fostul internațional brazilian și fotbalist iconic al lui Internazionale este liber de contract din 28 mai, după ce a evoluat ultima oară la Miami United. Fotbalistul ajuns la 34 de ani pare că a început o nouă viață în favelele braziliene alături de anumiți „apropiați” de-ai săi.

Viața personală a lui Adriano a fost într-o continuă controversă, după ce în 2010 a fost acuzat de trafic cu droguri, dar totul s-a terminat în 2014, după ce procurorii nu au găsit suficiente dovezi pentru a susține acuzația. În 2016, atacantul a recidivat cu pozele în care apare alături de anumiți membri ai Red Command, una dintre găștile din favelele din Rio de Janeiro. Atacantul rămas liber de contract își umple timpul liber în timp ce ține arme și transmite mesajele specifice găștii, informații confirmate de avocați brazilieni.

Situație critică înaintea JO de la Rio

Cifrele arată îngrijorător în contextul în care a mai rămas mai puțin de o săptămână până la începutul ediției XXI a Jocurilor Olimpice, care se va desfășura în Rio. Au fost confirmate informații conform cărora găștile care controlează favelele din Rio fac trafic cu droguri în genți care poartă logo-ul Olimpic.

În 2015, a fost raportat cel mai mare procent al jafurilor în plină stradă din ultimii 20 de ani, iar în primul trimitestru al acestui an au fost înregistrate peste 2000 de crime, cu 13% mai multe decât în 2015.

Articol scris de DAN MIREA

Publicat: 01 08. 2016, 21:01
Actualizat: 02 08. 2016, 20:41