Adrian Mutu, în atenția unui „colos” din Serie A! Unde ar putea ajunge să antreneze „Briliantul”: „Pare un antrenor foarte bun!”

Florin Manea, cunoscutul agent de jucători, a vorbit, în presa din Italia, despre o posibilă venire a lui Adrian Mutu (42 de ani) pe banca Fiorentinei.

Adrian Mutu a evoluat timp de cinci ani în tricoul Fiorentinei, în perioada 2006-2011.

În prezent, „Briliantul” este liber de contract, după ce i-a expirat înțelegerea cu FRF pentru postul de selecționer al naționalei U21.

Adrian Mutu, în atenția Fiorentinei

Florin Manea a vorbit la superlativ despre Adrian Mutu și susține că l-ar vedea pe banca Fiorentinei, acolo unde, în prezent, se află Giuseppe Iachini.

„În opinia mea, pare un antrenor foarte bun. Are foarte multă experiență personală ca fotbalist, să nu uităm că a jucat la un nivel foarte mare. Chiar dacă nu a reușit să se califice la EURO, nu a pierdut niciun meci. Părerea mea este că poate deveni un antrenor foarte puternic.

Desigur că îl văd pe banca Fiorentinei. A scris istorie în Florența. Îl cunosc personal, suntem prieteni, și știu cât de mult iubește orașul și fanii. Mi-a spus că a refuzat Roma pentru dragostea pe care o poartă tricoului viola”, a declarat Florin Manea, pentru firenzeviola.it.

Șanse mici ca Adrian Mutu să meargă la Jocurile Olimpice

Mihai Stoichiță, președintele Comisiei Tehnice din cadrul FRF, a reacționat după ce contractul lui Adi Mutu a expirat și a explicat de ce șansele ca „Briliantul” să meargă la Jocurile Olimpice sunt mici.

„Credeam că situația este clară. Regulile de participare la această competiție sunt extrem de stricte. În Japonia, nu au voie decât 12 membri ai staff-ului și noi de obicei avem 15-16, în staff-ul naționalei de tineret. Ceilalți care merg, trebuie să stea la hotel. Vor avea acreditare, dar o vor avea pentru hotel, nu pentru stadion!

În plus, oficialii Federației sunt foarte puțini. Poate că nici eu nu am să mă duc la Tokyo, pentru că asta este situația. Sunt regulile Comitetului Olimpic Internațional. Dacă vrei să mergi la Tokyo din postură de turist, te sui în avion și te duci ca turist. Stai la hotel, vezi meciurile, ești foarte atent, dar pe stadion, nu! Așa se duc doar cei care răspund de acțiune.

Adi vine în continuare la FRF, a participat la toate ședințele pe care le-am avut. Nu este nicio problemă să continue la cârma naționalei de tineret”, a spus Stoichiță, prezent la Supercupa României, dintre CFR Cluj și FCSB.

Publicat: 16 04. 2021, 09:49
Actualizat: 16 04. 2021, 09:51