Adevărul despre transferul lui Adrian Mazilu, cumpărat în Premier League și făcut „pachet” imediat. Directorul tehnic al lui Brighton a explicat planul real cu „perla” creată în „laboratorul” lui Gică Hagi

Sursă foto: Instagram @mijnvitesse
Vezi galeria foto - 4 poze

Adrian Mazilu (18 ani) a fost cumpărat de Brighton de la Farul Constanța cu 3 milioane de euro, însă formația din Premier League l-a făcut „pachet” imediat și l-a trimis la Vitesse.

Deși a plătit trei milioane de euro pentru a-l transfera pe Adrian Mazilu de la Farul Constanța, Brighton a decis că cel mai bine pentru fotbalistul în vârstă de 18 ani este să joace în Olanda, la Vitesse.

Directorul tehnic de la Brighton a spus tot adevărul despre transferul lui Adrian Mazilu, cumpărat în Premier League și făcut „pachet” imediat

Astfel, Adrian Mazilu a fost prezentat oficial la Vitesse, formație care se află pe ultimul loc în clasamentul din Olanda. După această mutare, David Weir, directorul tehnic al celor de la Brighton, a dezvăluit de ce englezii au decis să nu se bazeze pe internaționalul român U21.

„L-am monitorizat pe Adrian și s-a descurcat bine în România. Acum are o nouă provocare cu Vitesse. Va fi într-o nouă ligă și într-un nou mediu. Vom continua să-i urmărim îndeaproape progresul”, a declarat Weir, potrivit site-ului oficial al celor de la Brighton. 

Adrian Mazilu trebuie să se salveze cu Vitesse de la retrogradare

Adrian Mazilu va juca sub formă de împrumut la Vitesse până la finalul sezonului 2023-2024, după care Brighton va decide dacă se va baza pe internaționalul român U21 crescut de Gică Hagi sau îl va lăsa tot împrumut la o altă echipă.

Adrian Mazilu are obiectiv la Vitesse ca să ajute echipa să se salveze de la retrogradare, după ce în 18 etape jucate în sezonul 2023-2024 a adunat doar 12 puncte și se află pe ultimul loc, la egalitate cu FC Volendam.

În cele 18 etape jucate de Vitesse în sezonul actual din Olanda, formația lui Adrian Mazilu a bifat trei victorii, trei rezultate de egalitate și 12 înfrângeri, iar golaverajul este de 13 goluri date și 39 primite.

Adrian Mazilu are posibilitatea să debuteze în tricoul lui Vitesse chiar vineri, 26 ianuarie, de la ora 21.00, când echipa sa va juca pe terenul lui PEC Zwolle, echipa de pe locul 10 în clasamentul din Olanda.

Este o oportunitate incredibil de mare pentru mine. Vitesse este un club minunat. Desigur, sper să fiu important pentru echipă în următoarele luni. În orice caz, abia aștept cu nerăbdare și merg spre ea cu toată energia”, a declarat Adrian Mazilu după ce a semnat cu Vitesse.

  • 2,5 milioane de euro este cota lui Adrian Mazilu, conform transfermarkt.com
Publicat: 24 01. 2024, 09:17
Actualizat: 24 01. 2024, 09:18