A apărat la Mondial deși a primit două vești tragice! Dramele prin care a trecut Fernando Muslera

Fernando Muslera (32 de ani), portarul naționalei din Uruguay, a apărat la Campionatul Mondial deși a primit două vești tragice. Pe timpul turneului final, Fernando a fost anunțat că bunica și unchiul său au decedat.

Pe parcursul fazei grupelor de la Campionatul Mondial, Uruguay a fost naționala cu cea mai bună defensivă, fără să primească vreun gol. Laudele i-au fost atribuite lui Fernando Muslera, care a reușit intervenții fantastice. Prestația bună a fost uitată după meciul din sferturile din Rusia, împotriva Franței,  când portarul a gafat impardonabil la un șut de la 22 de metri al lui Griezmann. Balonul expediat de francez a fost scăpat în poartă, deși dădea impresia că nu îi va pune mari probleme.

Puțini știu că Muslera a trecut prin momente foarte grele pe parcursul Campionatului Mondial.  În prima săptămână din Rusia, portarul a primit două vești tragice. În decurs de câteva zile a aflat că bunica și unchiul său au decedat. La revenirea în țară, Fernando Muslera nu a pus eroarea pe seama evenimentelor trăite, ci a preferat să ia toată răspunderea asupra lui.

„Îmi pare rău pentru Uruguay. Îmi cer scuze! Suporterii au avut speranța că putem face performanță, dar i-am dezamăgit. Greșeala mea a fost fatală, ne-a costat eliminarea„, a declarat Muslera.

În vârstă de 32 de ani, Fernando Muslera se află, cel mai probabil, la ultimul turneu mondial.
 

Publicat: 10 07. 2018, 14:34
Actualizat: 10 07. 2018, 14:35