24 de ore cruciale! „Viitorul lui Torje se decide azi sau mâine”

Directorul sportiv al echipei Udinese, Cristiano Giaretta, a declarat pentru site-ul „tuttomercatoweb.com” că soarta mijlocașului român se va decide în următoarele 24 de ore.

*Torje are oferte din Italia, Franța și Anglia

Că Gabi Torje nu va continua la Udinese e aproape sigur! Antrenorul Francesco Guidolin și-a stabilit deja lotul pe care va conta în acest sezon, iar tehnicianul italian nu intenționează să conteze pe mijlocașul de 23 de ani, pe care nu l-a folosit în niciun amical. Astfel că Torje va fi din nou împrumutat, la fel ca și în sezonul precedent, când a jucat 34 de meciuri pentru Granada. Însă care este viitorul românului?

Conform directorului sportiv al echipei Udinese, Cristiano Giaretta, Torje va afla numele echipei la care va evolua în sezonul viitor chiar în următoarele 24 de ore. „Evaluăm propunerile pe care le-am primit până acum. Un acord va exista în următoarele 24 de ore, azi sau mâine vom vedea ce vom face. El e un jucător bun, a jucat la Granada”, a spus Giaretta. Conform informațiilor oferite de impresarul lui Torje, Cristea Opria, românul e dorit în Franța, iar presa franceză a scris că echipa interesată ar fi Rennes. Totuși, oferte există și din Italia, acolo unde se pare că Bologna îl dorește pe Torje, dar și din Anglia, echipa interesată de român fiind QPR.

 

Publicat: 07 08. 2013, 12:30
Actualizat: 07 08. 2013, 12:31