Harababură în Formula 1! Un Mare Premiu din această vară, anulat. „Trebuie să fim atenți să nu cheltuim prea mulți bani”

Marele Premiu de Formula 1 al Canadei, a şaptea etapă a Campiontului Mondial, programată la 13 iunie 2021, va fi anulat, din cauza pandemiei de coronavirus.

Autorităţile sanitare din Quebec şi-au dat iniţial acordul ca grand prix-ul de la Montreal să aibă loc cu porţile închise. Dar, potrivit Radio Canada citat de News.ro, au revenit asupra deciziei şi ar fi decis, joi, să nu dea undă verde cursei, judecând că, şi fără spectatatori, riscul răspândirii coronavirusului este prea mare.

Restricțiile impuse de Canada implicau că echipele să fie supuse la 14 zile de carantină pe care statul american le-a impus tuturor persoanelor care sosesc în țară din străinătate, dar acest lucru nu a fost posibil deoarece, doar cu o săptămână înainte, echipele trebuiau să concureze în Azerbaidjan.

Harababură în Formula 1! Un Mare Premiu din această vară, anulat. „Trebuie să fim atenți să nu cheltuim prea mulți bani”

Formula 1 propusese ca toate persoanele să fie monitorizate de personal medical privat care să efectueze teste în mod regulat, iar organizația a propus, de asemenea, să mențină membrii echipei într-o „bulă” în hotelurile rezervate doar pentru „Marele Circ”.

„A avea un Grand Prix fără spectatori implică costuri. Trebuie să fim atenți să nu cheltuim prea mulți bani atunci când acești bani pot merge pentru alte nevoi, așa că suntem în negocieri cu autoritățile de Formula 1″, a adăugat ministrul econmiei, Pierre Fitzgibbon.

Pentru a înlocui marelui premiu canadian, circuitul turc de la Istanbul şi cel german de la Hockenheim sunt în dispută. O decizie ar trebui luată la următoarea comisie a Formulei 1, din 26 aprilie.

Calificările pemtru Imola, devansate la Imola

Calificările Marelui Premiu al Regiunii Emilia Romagna, programate, sâmbătă, la Imola (Italia), au fost devansate pentru a nu se suprapune cu funeraliile prinţului Philip, au anunţat deţinătorii drepturilor comerciale ale Formulei 1.

Sâmbătă, prinţul Phillip, care a murit, la 9 aprilie, la vârsta de 99 de ani, va fi înmormântat la Castelul Windsor, Marea Britanie. Formula 1 a anunţat, marţi, că sesiunile de antrenament şi calificările pentru cursa de la Imola, care vor avea loc în aceeaşi zi, vor fi devansate, pentru a nu se suprapune cu funeraliile soţului Reginei Elisabeta a II-a.

Calificările se vor sedfăşura între orele locale 14.00 şi 15.00 (15.00-16.00, ora României), respectiv cu o oră mai devreme, în timp ce sesiunea a treia de antrenamente va avea loc de la 11.00 la 12.00 (12.00-13.00). Înmormântarea va începe la ora 16.00.

Publicat: 16 04. 2021, 09:09