Formula 1 | Lewis Hamilton, devastat de durere după ce a terminat în pole-position calificările din Belgia: „Odihnește-te în pace, prietene!” | VIDEO

Lewis Hamilton face spectacol în Formula 1, iar campionatul mondial a terminat pe primul loc și în calificările Marelui Premiu al Belgiei. Este al cincilea pole-position pentru Hamilton în 2020.

Starul de la Mercedes, care a terminat în pole-position pentru a șasea oară la Spa-Francorchamps, i-a dedicat victoria prietenului Chadwick Boseman, un actor cunoscut care a decedat duminică dimineața.

Lewis Hamilton, după victoria din calificările de la Spa-Francorchamps: „Odihnește-te în pace, prietene!”

„Sunt devastat după ce am aflat că Chadwick a murit. A fost un om strălucitor. Am vrut să fiu perfect azi pentru el, dar nu a fost ușor pentru mine. Este un pole-position cu adevărat important pentru mine. Odihnește-te în pace, prietene! A fost un an atât de greu pentru noi”, a fost mesajul emoționant al lui Hamilton, după ce l-a depășit pe colegul său de la Mercedes, Valtteri Bottas.

Chadwick Boseman, cunoscut pentru rolul din filmul „Black Panther”, a murit la doar 43 de ani. Boseman se lupta de patru ani cu o boală teribilă.

În ceea ce-l privește pe Hamilton, britanicul a ajuns la al 93-lea pole-position în carieră, l-a depășit la Barcelona pe legendarul Michael Schumacher și este mare favorit să câștige cursa de duminică, programată de la ora 16:00.

Calificările din Belgia au fost un dezastru pentru cei de la Ferrari, Sebastian Vettel terminând doar pe locul 14, Charles Leclerc ocupând poziția a 13-a la Spa-Francorchamps.

Clasamentul calificărilor de la Spa-Francorchamps:

  1. Lewis Hamilton, Mercedes
  2. Valtteri Bottas, Mercedes
  3. Max Verstappen, Red Bull
  4. Daniel Ricciardo, Renault
  5. Alexander Albom, Red Bull
  6. Esteban Ocon, Renault
  7. Carlos Sainz, McLaren
  8. Sergio Perez, Racing Point
  9. Lance Stroll, Racing Point
  10. Lando Norris, McLaren
  11. Daniil Kvyat, AlphaTauri
  12. Pierre Gasly, AlphaTauri
  13. Charles Leclerc, Ferrari
  14. Sebastian Vettel, Ferrari
  15. George Russell, Williams
  16. Kimi Raikkonen, Alfa Romeo
  17. Romain Grosjean, Haas
  18. Antonio Giovinazzi, Alfa Romeo
  19. Nicholas Latifi, Williams
  20. Kevin Magnussen, Haas

Formula 1 a început în iulie 2020 fără spectatori în tribune, organizatorii sperând să redeschidă treptat circuitele pentru marele public. Prima cursă cu fani va fi Mugello pe 13 septembrie, iar apoi zeci de mii de oameni sunt așteptați la Marele Premiu al Rusiei.

Publicat: 29 08. 2020, 17:56
Actualizat: 30 08. 2020, 00:59