Dezvăluiri incendiare despre cum l-a sabotat Ron Dennis pe Fernando Alonso pentru a-l ajuta pe Lewis Hamilton, colegul de echipă al spaniolului! Șeful mecanicilor de la Renault rupe tăcerea după mai bine de 15 ani

Chris Hessey a dezvăluit presiunile și manevrele făcute de McLaren în timpul Grand Prix-ului din Ungaria 2007.

Fostul șef al mecanicilor lui Fernando Alonso a rememorat ce s-a întâmplat în acea perioadă și a venit cu noi dezvăluiri.

Dezvăluiri incendiare despre cum l-a sabotat Ron Dennis pe Fernando Alonso pentru a-l ajuta pe Lewis Hamilton, colegul de echipă al spaniolului! Șeful mecanicilor de la Renault rupe tăcerea după mai bine de 15 ani

Chris Hessey a dezvăluit că Ron Dennis, directorul echipei McLaren, a făcut tot posibilul să-l avantajeze pe Lewis Hamilton în acea perioadă.

În calificări, Fernando Alonso ar fi trebuit să efectueze o tură suplimentară față de britanic, însă spaniolul a refuzat și s-a ales cu o penalizare de cinci poziții pe grila de start pentru cursă.

Chris Hessey a povestit și cum Alonso obișnuia să-i recompenseze pe cei din rândul grupului său cu plicuri pline cu bani.

„Dennis a spus, și asta mi-a spus unul dintre inginerii săi de atunci, nu Marc Priestley, ci altcineva, că era sătul să plătească salarii imense pentru a avea un bun pilot. De aceea a vrut să creeze un pilot pe cont propriu. A plătit pentru educația lui, cursele sale în Formula Junior. A plătit până când a ajuns în Formula 1”

Alonso trebuia să aibă în acea cursă o tură în plus pentru calificări față de Lewis, dar nu a acceptat, a fost sancționat cu cinci poziții.

Mecanicul lui Fernando îi aranja tabla din boxe și îi făcea un contor invers când să iasă din boxă. Fernando știa ce se întâmpla și a spus: „Nu voi permite asta”.

Totul a fost aranjat pentru a face ca Hamilton să fie mai bun, pentru că Ron Dennis plătise întreaga sa carieră în Formula Junior și voia să-și creeze propriul pilot.

Îmi amintesc că Fernando m-a chemat în spatele camionului și mi-a spus: «Poți să-mi dai numele băieților care lucrează la mașina mea?»

La acea vreme erau doar șase persoane care lucrau la acel R25 și în următoarea cursă, m-a chemat din nou în spatele camionului, avea o grămadă mare de plicuri și mi-a spus: «Acestea sunt pentru tine și băieți». Am deschis plicurile și înăuntru erau cam 600 de euro.

Mi-a spus că aceasta este o parte din bonusul lui și vrea să împartă banii cu noi. Dar când a ajuns la McLaren, a încercat să facă același lucru pentru echipa sa de acolo, iar Ron Dennis l-a oprit.

Îmi amintesc că cineva a spus că era mită, dar era o prostie. Nu mituia oamenii să facă o treabă mai bună decât restul echipei, pentru că toți mecanicii ar fi făcut aceeași treabă. Voia doar să împartă acel bonus cu echipa mașinii sale”, a spus Chris Hessey, citat de Marca.

Publicat: 02 01. 2024, 16:59
Actualizat: 02 01. 2024, 17:04