Arde nisipul în Capitală!

Week-end fierbinte pentru bucureșteni la cea de-a doua etapă a turneului Pepsi Footvolley. De azi și până duminică, showul se mută la București în Parcul Tineretului. Un meci demonstrativ va avea loc mâine între echipa foștilor steliști Denis Șerban și Marius Croitoru și o formație a cotidianului nostru.

După ce 84 de echipe s-au duelat pe nisipul fierbinte din Timișoara, în acest week-end e rândul bucureștenilor să lupte pentru marele premiu: o săptămână la Chelsea Football Club! De astăzi, vă puteți înscrie alături de un coechipier în Parcul Tineretului, iar mâine și duminică vă puteți arăta abilitatea  pe teren. Cei care doresc să participe se pot înscrie și online la adresa http://meciuri.footvolley.ro/inscrie-te/3017.html.

Buia și Daminuță, calificați

Turneul se desfășoară între 3 iulie și 2 august în patru orașe din România. Prima etapă a avut loc la Timișoara, în Complexul Studențesc, iar pentru finala de la Mamaia, s-au calificat din Banat două formații: „Fluturașii", trupa lui Daminuță și Buia și „Blănarii” formată din Mircea Șchiopu și Ionuț Pinta. Pentru etapa a 3-a precum și pentru Marea Finală, Turneul se va desfășura la Mamaia pe Plaja Flora. Ultimele două etape sunt programate pe 24 – 26 iulie și pentru 1-2 august.  Câștigătorii etapei locale vor fi calificați automat pentru marea finală de la Mamaia de pe data de 2 august. Fiecare jucător înscris va primi un tricou, cei care se califică în optimi vor primi o minge Pepsi Footvolley, iar cei care trec de fazele eliminatorii, dar se opresc înainte de finale, pleacă acasă cu un echipament complet de sport. Accesul publicului la eveniment e gratuit.


 

Publicat: 09 07. 2009, 23:09
Actualizat: 09 07. 2009, 23:13