Victor Angelescu dezvăluie care sunt șansele ca Marian Aioani să debuteze în derby-ul cu Dinamo: „Totul va depinde de asta”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 6 poze

Rapid București, echipa lui Dan Șucu, a decis să-l aducă pe Marian Aioani, portarul Farului, pentru a-l înlocui pe Horațiu Moldovan, fotbalist care va semna cu Atletico de Madrid.

Victor Angelescu, unul din oficialii giuleștenilor, a dezvăluit ce șanse sunt ca goalkeeper-ul venit de la campioana României să debuteze încă din meciul următor.

Victor Angelescu dezvăluie care sunt șansele ca Marian Aioani să debuteze în derby-ul cu Dinamo: „Totul va depinde de asta”. VIDEO

Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a anunțat că Marian Aioani este apt de joc, însă a ținut să precizeze că Bogdan Lobonț și Cristiano Bergodi sunt cei care vor decide dacă portarul venit de la Farul Constanța va debuta sau nu în derby-ul cu Dinamo București din etapa 23.

„Nu pot să-ți zic 100%. Dacă mă întrebi pe mine personal, eu bănuiesc că da. Eu știu că a apărat în ultima etapă, am văzut că a apărat foarte bine.

Din ce știm noi este 100% apt, totul va ține de Bergodi și de Lobonț, ei decid dacă este momentul să debuteze acum. Ce pot să vă spun eu ca și acționar este că din punct de vedere fizic este apt, va fi la antrenamente de mâine, vom vedea la ora meciului.

Pot să vă confirm că astăzi am semnat cu el, îi urez succes. Este un portar foarte valoros. De când ne-am dat seama că există șanse foarte mari ca Horațiu Moldovan să plece noi am avut un plan bine definit.

În capul listei a fost Aioani. Din punctul nostru de vedere, trei portari au fost foarte buni: unul este Horațiu, portarul titular al echipei naționale, Marian Aioani și Târnovanu.

Singura opțiune viabilă în care noi avem foarte mare încredere a fost Marian Aioani încă de la început. Ne-am gândit la acest lucru, chiar domnul Șucu a luat legătura cu Hagi și i-am spus că ni-l dorim.

Normal că am avut și alte piste, alte întrebări, tatonări. În cazul în care nu ajungem la o înțelegere cu Farul, să avem o soluție de rezervă. Dar mă bucur foarte mult că am reușit să-l aducem pe Marian Aioani. Este înlocuitorul perfect pentru Horațiu Moldovan”, a declarat Victor Angelescu la EXCLUSIV RAPID.

Publicat: 23 01. 2024, 21:54
Actualizat: 23 01. 2024, 23:37