Costin Lazăr și-a pus o dorință pentru finalul de carieră a lui Cristi Săpunaru: „Abia atunci s-ar lăsa de fotbal!” | VIDEO EXCLUSIV RAPID

Costin Lazăr, fostul jucător al Rapidului, a comentat posibila retragere a lui Cristi Săpunaru, anunțată la finalul stagiunii 2023-2024. Ex-mijlocașul din Giulești a făcut o mărturisire emoționantă pentru toată suflarea giuleșteană, în direct la Exclusiv Rapid.

Costin Lazăr și-a pus o dorință pentru finalul de carieră a lui Cristi Săpunaru

Lazăr spune că își dorește nespus ca finalul de carieră a lui Cristi Săpunaru să culmineze cu un trofeu binemeritat. Ultima dată antrenor la Muscelul Câmpulung, rapidistul spune că liderul vișiniilor mai poate juca fotbal încă un sezon, chiar dacă în ultima vreme s-au înmulțit zvonurile potrivit cărora „Săpun” va agăța ghetele în cui la finala sezonului.

„Săpunaru arată bine, fizic e OK, de ce să nu joace în continuare?! Fotbalul se joacă mai mult cu capul, nu cu fizicul. Este de lăudat că joacă aproape meci de meci, nu o dată la două săptămâni sau trei săptămâni. Asta înseamnă că duce o viață extrasportivă foarte bună. Mi-aș dori în mod special pentru el, să ridice încă un trofeu… sau singurul trofeu pe care nu îl are, să ridice trofeul Superligii. Cred că abia atunci s-ar lăsa de fotbal, ar fi un mod frumos de a se lăsa”, a declarat Costin Lazăr la Exclusiv Rapid.

Fundașul central în vârstă de 39 de ani mai are contract cu formația din Giulești până în iunie 2024. Săpunaru a început deja cursurile pentru licențele de antrenor.

Alexandru Albu și Răzvan Onea cred că Săpunaru va mai juca la Rapid încă un sezon

Alexandru Albu și Răzvan Onea, și ei invitați în urmă cu o lună la Exclusiv Rapid, au dat de înțeles că sunt șanse mari ca fundașul central să evolueze pentru Rapid și în sezonul viitor, 2024-2025, când el ar urma să ajungă deja la 40 de ani.

„Să mai aștepte un pic ca antrenor, mai poate ca jucător. La cum se pregătește și cum îl vedeți, mai poate. Este profesionist, are grijă de el”, a spus Alexandru Albu.

Răzvan Onea a fost de aceeași părere și, în plus, a identificat care ar fi principala motivație care l-ar determina pe Cristi Săpunaru să își continue cariera de fotbalist profesionist: „Noi sperăm că nu, mai stă cu noi, da (n.r. că jucător). Mai joacă. (dacă va juca Săpunaru și în sezonul viitor, 2024-2025) Eu așa zic. Iubirea pentru Rapid cred că îl motivează cel mai mult și cred că își dorește foarte mult să ia un trofeu acum pe sfârșit de carieră alături de Rapid, cred că își dorește foarte mult lucrul acesta. Are staff-ul complet, e deja pregătit (n.r. pentru viitoarea carieră de antrenor). Fără acordul lui nu. Oricum mai joacă, până atunci mai este”. 

Publicat: 21 11. 2023, 22:39
Actualizat: 21 11. 2023, 23:11