Alex Pașcanu dezvăluie obiectivul personal: „Mă gândeam la faza aia”. EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Fundașul central al celor de la Rapid, Alex Pașcanu, a anunțat obiectivele echipei: titlul și Cupa României.

Formația antrenată de Marius Șumudică a obținut califiicarea, matematic, în play-off-ul Superligii, după ce Sepsi a remizat pe teren propriu cu CFR Cluj, 1-1.

Prezent alături de Rapid în play-off-ul Superligii și în sferturile Cupei României, Alex Pașcanu vrea ambele trofee

S-a întâmplat vineri, 28 februarie, iar la acel moment distanța dintre Rapid și echipa din Sfântu Gheorghe era de 4 puncte, imposibil de recuperat, în condițiile în care trupa lui Laszlo Dioszegi mai avea de jucat un singur meci.

Între timp, Rapid a mai pus un punct între cele două, după „remiza albă” cu FCSB, în confruntarea care a avut loc duminică pe Arena Națională.

Alex Pașcanu a transmis că vrea să câștige ambele trofee.

„La fiecare fază fixă îmi doresc să marchez. Chiar am avut o fază fixă în minutul 96 (n.r. – cu FCSB), când au bătut-o băieții scurt și chiar vorbeam cu ei mai aprins în vestiar, de ce n-au dat-o în careu.

Mă gândeam la faza aia, ce ar fi fost să dăm gol și să câștigăm în minutul 96, 97. Contra Stelei (n.r. – FCSB) n-am marcat niciodată. Ar fi unul dintre obiectivele mele pentru play-off, da.

Dar mai important de atât ar fi să câștigăm. Și nu numai cu FCSB, ci cu toate echipele care vor fi acolo. Va fi cel mai frumos play-off”, a declarat Alexandru Pașcanu, pentru ProSport, la Exclusiv Rapid.

În ultima etapă a sezonului regulat din Superliga, Rapid va juca în deplasare cu FC Hermannstadt. Meciul are loc pe 8 martie, de la ora 20:30.

În cel mai fericit caz, Rapid poate termina returul pe locul 5. Acest lucru se poate întâmpla în două moduri: învinge și Dinamo pierde la Arad, cu UTA, pe 10 martie, de la ora 20:00, în ultimul meci al rundei, sau învinge la 4 goluri diferență și Dinamo remizează.

În sferturile de finală ale Cupei României, echipa pregătită de Marius Șumudică joacă în deplasare cu Metalul Buzău, formație aflată pe locul 11 în Liga 2. Dacă învinge, întâlnește în penultimul act CSM Reșița (Liga 2, locul 5) sau FC Hermannstadt (locul 8 în Superliga), pe terenul acesteia.

Celelalte două meciuri din sferturile de finală ale Cupei României sunt CFR Cluj – Universitatea Craiova și Farul – Unirea Alba Iulia. Finala are loc pe 14 mai.

Publicat: 05 03. 2025, 08:48
Actualizat: 05 03. 2025, 12:13