Vlad Iacob, despre gestul omului pe care spune că l-a adus la Dinamo. „Am rămas dezgustat, dezamăgit. Am fost voluntar, am pierdut zeci de mii de euro și nici măcar nu m-au întrebat dacă trebuie să primesc ceva din bonusul de promovare”. Episodul care l-a deranjat pe fostul oficial al „câinilor”. EXCLUSIV

Prezent în emisiunea EXCLUSIV DINAMO de la ProSport, Vlad Iacob, fostul administrator special al SC Dinamo 1948 SA, a confirmat episodul petrecut la meciul cu FC Voluntari, atunci când, în pauza meciului, a avut un schimb de replici cu Eugen Voicu. În prezența mai multor persoane, acționarul Red&White l-a întrebat pe fostul oficial al clubului dacă și-a cumpărat bilet și dacă a achitat ceaiul. A urmat o discuție aprinsă, în care Iacob i-a transmis, sec, șefului de la Certinves: „nu uita că eu te-am adus la Dinamo!”.

Vlad Iacob, despre omul pe care spune că l-a adus la Dinamo. „Am rămas dezgustat, dezamăgit”

Chiar dacă la cald, imediat după consumarea incidentului, a refuzat să ofere declarații în legătură cu subiectul prezentat de ProSport, Iacob s-a arătat dezgustat de atitudinea președintelui Consiliului de Administrație Red&White.

Februarie 2023. Sediul firmei Computerland

Vlad Iacob, Andrei Nicolescu și Eugen Voicu ies cu zâmbete largi desenate pe față de la Computerland. La sediul firmei lui Nicolea Badea, cei trei aveau înțelegerea semnată cu Dorin Șerdean pentru preluarea pachetului majoritar al SC Dinamo 1948 SA de la firma Lotus (72,8%). Pentru a fi validat actul, fostul președinte executiv trebuia să primească în cont prima tranșă a înțelegerii, 125.000 euro. 

August 2023

În urma Adunării Generale a Acționarilor SC Dinamo 1948 SA, Vlad Iacob este revocat din funcția de administrator special din cadrul societății aflată în reorganizare judiciară. Andrei Nicolescu este numit în locul fiului lui Dorin Iacob, cel care, în prealabil, a fost exclus din Red&White, unde deținea o poziție în Consiliul de Administrație.

Decembrie 2023. Stadionul Arcul de Triumf

În pauza meciului dintre Dinamo și FC Voluntari, în zona tribunei oficiale, Eugen Voicu și Vlad Iacob au un conflict verbal. Mai multe persoane asistă la contrele dintre cei doi. Acționarul Red&White îl șicanează pe Iacob și-l întreabă cum a intrat la meci, dacă și-a cumpărat bilet și și-a plătit ceaiul pe care îl avea în mână. „Nu uita cine te-a adus la Dinamo”, a contrat mai tânărul dinamovist.

Februarie 2024. Un an mai târziu și 200 de metri depărtare de sediul Computerland, în studioul emisiunii EXCLUSIV DINAMO. Vlad Iacob:

„N-am vrut să vorbesc atunci. Acea situație a avut loc chiar înaintea sărbătorilor de iarnă. Și am preferat să nu comentez pentru că am fost dezgustat de acea conversație, m-a dezamăgit… nici nu pot să descriu cât de mult m-a dezamăgit acea situație. După ce eu am lucrat voluntar și n-am făcut un simplu voluntariat, am pierdut în acel an, doar ca să pot să lucrez pentru Dinamo, zeci de mii de euro, bani personali cheltuiți pentru a putea fi în acea poziție. Nu spun de alte probleme pe care le-am avut în afacerile personale pentru din cauza faptului că eram prezent la Dinamo 150%. Pentru mine ziua de muncă nu avea niciodată 8 ore și nici o săptămână cinci zile. Niciodată! Lucram și în weekend-uri. Știi foarte bine, cunoști realitatea clubului, câte roluri acopeream, știi că lucram pentru toate departamentele, dacă nu chiar le și conduceam. 

Domnul Voicu, probabil, nici nu s-a aplecat vreodată… pentru că atât timp cât eu am fost la club în paralel cu domnia sa, cred că a trecut pe acolo de maxim 5-6 ori. Poate nu e conștient cât de mult am muncit, însă știe de la mine și știe pentru că i-am și scris de câteva ori că avem nevoie de oameni în interiorul clubului și nu pot, la infinit, să acopăr foarte multe poziții, nu pot și nu o s-o fac extraordinar de bine”. 

„Nici măcar nu s-au gândit vreodată să mă întrebe dacă din bonusul de promovare ar fi trebuit să primesc și eu ceva. Nu, nu s-au gândit niciodată la niciun aspect de genul ăsta”

Vlad Iacob, care după plecarea sa de la Dinamo s-a certat și cu Ovidiu Burcă, omul alături de care a purtat lupta pentru revenirea „câinilor” în primul eșalon, spune că șefii nici măcar nu l-au întrebat de bonusul pentru promovarea în Superliga.

„Și știind toate aceste lucruri, să vină și să mă întrebe dacă mi-am achitat ceaiul și dacă mi-am plătit biletul la meci și să-mi spună că toți își achită biletele la meci, lucru care nu este adevărat, pentru că de foarte multe ori au fost invitați și știe foarte bine!

Eu nu m-am dus niciodată la domnul Voicu să-i spun că vreau 20.000 euro pe lună sau că vreau să fiu nu știu ce, nu, nu am luat niciun ban de la Dinamo. Nici măcar nu s-au gândit vreodată să mă întrebe dacă din bonusul de promovare ar fi trebuit să primesc și eu ceva. Nu, nu s-au gândit niciodată la niciun aspect de genul ăsta. Nu am avut nicio pretenție în acest sens, dar totuși, să vii și să mă întrebi dacă am achitat un ceai și un bilet de intrare la meci este mult, mult prea mult”, a concluzionat fostul administrator special al ro;-albilor.

Publicat: 16 02. 2024, 16:04