„Te vei simți vinovat dacă Dinamo va retrograda?”. Răspuns surprinzător al fostului antrenor Ovidiu Burcă. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 6 poze

Ovidiu Burcă a fost întrebat în ce măsură o eventuală retrogradare a lui Dinamo s-ar produce și din cauza lui.

Antrenorul Ovidiu Burcă a reușit o adevărată minune cu Dinamo în sezonul trecut, când i-a readus pe „câini” în prima ligă, în ciuda tuturor calculelor hârtiei.

El a început și această stagiune pe banca tehnică a „câinilor”, însă rezultatele slabe, care au culminat cu înfrângerea cu 1-0 suferită în fața rivalei FCSB, au condus la despărțirea lui de clubul alb-roșu.

„Te vei simți vinovat dacă Dinamo va retrograda?”. Cum a răspuns fostul antrenor Ovidiu Burcă

Ovidiu Burcă a plecat de la Dinamo după ce a pierdut la limită meciul cu FCSB de pe Arena Națională, 1-0, iar locul său a fost luat de croatul Zeljko Kopic.

Tehnicianul român a fost prezent în platoul emisiunii EXCLUSIV DINAMO și a fost întrebat în ce măsură se va simți vinovat în cazul în care echipa va reveni în Liga 2. El consideră că nu mai este răspunzător pentru deznodământ, așa cum afirmă că nu ar avea vreun merit în cazul în care Zeljko Kopic va reuși să îndeplinească obiectivul, menținerea în Superliga.

„(n.r. O să te consideri vinovat pentru retrogradarea lui Dinamo, în cazul în care Dinamo retrogradează?) Nu. Nu poți să faci afirmația asta. Încă o dată, eu am gestionat o situație superspecială, și nu cred că poți… Ce se întâmplă de acum încolo…

La fel, și meritul va fi al celui care a venit după mine, dacă va salva echipa, și nu am eu absolut niciun merit. Consider că misiunea pe care am avut-o am îndeplinit-o”, a declarat Ovidiu Burcă, la EXCLUSIV DINAMO.

În cadrul aceleiași emisiuni, Ovidiu Burcă a ținut să menționeze că el nu a avut parte de condițiile care există acum la Dinamo, unde nu mai există o interdicție la transferuri, iar plafonul salarial a crescut considerabil.

Publicat: 17 01. 2024, 22:30